Când ai două bloguri şi nu ştii pe care să-l alegi

Cunosc bloggeriţe care au două sau chiar trei bloguri dar care se descurcă fără probleme cu toate. Eu am două domenii dar îmi dau seama că nu fac faţă cu ambele. E ca şi când ar trebui să mă împart în două şi nu pot. Iar timp să scriu în două locuri diferite nu am. Abia am reînceput să fiu din nou mai activă pe blog, căci am avut nişte luni pline şi am cam lăsat de izbelişte blogul. Mi-am dat seama că mi-e dor să scriu, aşa că m-am hotărât să o fac în continuare.

Sunt perfecţionistă. Adică am o problemă cu aspectul blogului. Trebuie să arate bine, să fie plăcut privirii. Să fie totul aranjat în cel mai mic detaliu. Am deprins obsesia asta încă de acum 8 ani, când am creat pentru prima dată blogul. Sunt oameni pentru care contează scrisul, cuvintele, emoţiile şi sunt oameni pentru care contează şi cum e aranjată căsuţa în care adăposteşti cuvintele.

Am cumpărat domeniul ăsta direct de la wordpress pentru că de câte ori am avut blogul la o anumită firmă de hosting, am avut numai probleme. Ori pica blogul şi nu dădeam de nimeni cu zilele, ori a dispărut hostingul cu totul. Aşa că am preferat să iau domeniul direct la wordpress, ca să ştiu că e în siguranţă.

Problema este că pe domeniile astea nu poţi adăuga ce vrei. Ce temă vrei, ce plugin vrei, şamd. În momentul ăsta tema pe care am ales-o mi se pare destul de ok. Minusul este faptul că nu există sidebar ci doar footer. Dar ne multumim cu ce avem.

Celălalt blog este găzduit de blogger, mergând pe acelaşi principiu, că vreau să îmi ştiu conţinutul în loc sigur, nu să dispară brusc, cum mi s-a mai întâmplat. M-am căznit o grămadă să fac tema aia să arate aşa cum am vrut eu, am editat în html până mi-a venit acru. Acolo îmi place faptul că articolele sunt altfel structurate şi că tema este mai complexă, permiţând şi sidebar, widgeturi, etc.

Minusul este faptul că sistemul de comentarii de la Google e naşpa. Am instalat Disqus, pentru că mi se pare mai ok, mai ales că poţi lăsa comentarii logându-te cu Facebook şi celelalte reţele sociale. Uneori se cere crearea de cont la Disqus, dar nu e obligatoriu.

V-aş fi recunoscătoare dacă v-aţi face timp câteva minute să vedeţi ambele bloguri şi să mă ajutaţi cu o părere. Pe care să scriu în continuare? Pe care să-l aleg? Care vă place mai mult?

Anunțuri

11 gânduri despre „Când ai două bloguri şi nu ştii pe care să-l alegi

  1. Buna 🙂 Eu l-as alege pe acesta: http://www.ruxandra-ionita.com/. E mult mai viu si colorat, din punctul meu de vedere. Daca ai Disqus, nu cred ca trebuie sa-ti faci griji in legatura cu comentariile (am vazut ca multa lume il foloseste). Mult succes in continuare!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc pentru opinie. Si eu tot spre ala trag, dar cateva persoane sunt nemultumite de sistemul de comentarii. Din pacate nu exista posibilitatea adaugarii unuia ca cel de la wordpress.

      Apreciază

  2. eu vin unde spui tu, numai să spui 😉

    Apreciază

    1. Esti o scumpa. Imediat ce ma decid, anunt pe blog.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Mie îmi place mai mult http://www.ruxandra-ionita.com/. Nu e vorba de aspect (ambele arată bine) dar pe celălalt îl simt mai aproape și mai personal. Oricum, nu cred că ar trebui să-ți faci prea multe grji, pe oricare ai scrie, e ușor să intri să citești și să comentezi. Pe mine nu m-au împiedicat aspectul sau sistemul de comentarii să vin și să te citesc🙂

    Apreciază

  4. Amandoua te reprezinta (ca stil de scriere), insa celalalta tema e mai vie, atrage mai mult cititorul si ii starneste curiozitatea sa descopere mai multe articole

    Apreciază

      1. Sa iti fie de folos!
        Si eu am doua bloguri, am tot schimbat, am tot modificat si tot nu sunt multumita
        E mai bine ca ai cumparat de la wordpress?
        Eu am luat de la spatiul.ro pentru blogul deschis in august si momentan pare bine si frumos, dar incepusem sa ma intreb de ce nu am trecut oare primul blog (care acum e privat) direct pe domeniu wordpress.

        Apreciază

      2. Este ok, totul este ca si pe subdomeniu, singura diferenta este numele, ca se transforma in domeniu. Dar totul arata la fel, temele sunt aceleasi ca astea de pe wordpress.com, widgeturile la fel. Nu e nimic diferit.

        Apreciază

      3. Si cand apar probleme cu atacuri la cine apelezi ori e la fel de bine protejat ca unul pe subdomeniu si nu trebuie sa iti faci griji?

        Apreciază

      4. E la fel de bine protejat.

        Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close