Mi-am amintit ca încă mai am blog

Acum vreun an aveam in blogroll o mulțime de persoane cărora le citeam blogul. Unii dintre ei scriau destul de rar și mă întrebam de ce nu scriu regulat, sau măcar în intervale rezonabile de timp. Acum mi-am dat singură răspunsul.

Anul asta am fost cea mai leneșă. Intr-o oarecare măsură am cam abandonat spațiul virtual. Și nu pentru că nu aș fi avut idei sau chef de scris articole, ci pentru că timpul meu liber este extrem de limitat.

Nu îmi aduc aminte să fi avut vreodată luni atat de aglomerate. Recunosc, mi le-am dorit. Și cum în general se cam întâmplă ceea ce îmi doresc, s-a realizat și de data aceasta.

Dacă stau să mă gândesc puțin, îmi dau seama că muncim mult prea mult. Robotim o zi întreaga apoi, seara, suntem epuizați. Ni se scurge fiecare strop de energie. Iar zilele se desfășoară cu o rapiditate care pe mine mă cam dă peste cap.

Primăvara asta numai miros de primavara nu are. La mine ajunge doar miros de ploaie cu iz de stropi care patrund în piele. Nu îmi plac ploile, pentru ca ma deprimă sentimentul de rece de după.

Luna viitoare am licența. Încă nu e scrisă toată. Nu prea e timp. De învățat învăț prin metrou, troleibuz sau alte mijloace de transport. E bine ca e loc și acolo.

Sotz a inceput să lucreze la o clinică. Cand am câteva ore libere merg și eu acolo, ca terapeut voluntar. Discut cu bătrânii care au altzheimer. Le ascult povestile. Mi-e milă de neputința lor. Si mă întristează durerea lor.

Acum câțiva ani am trecut prin toate etapele acestei boli alaturi de bunica mea. Din acest motiv vreau sa ajut, atât cât pot, bătrânii care suferă de altzheimer.

In rest, Eva crește. Așteaptă vacanța de vară. Face teme. Pictează si creează.

La voi sunt toate bune?

old_couple_by_dimitrisgangos-d6g5bm4

Anunțuri

8 gânduri despre „Mi-am amintit ca încă mai am blog

  1. Toate bune si ne era dor de tine!!!!!! 💜

    Apreciază

  2. Bine ai revenit. Avem perioade și perioade. 🙂

    Apreciază

  3. Jurnal de zi 18 Mai 2016 — 10:33

    Și eu am răul obicei să „uit” că mai am blog. Dar ca scuză poate pot spune că timpul este de vină.

    Să reîncepi să scrii, scrii tare frumos.

    Apreciază

  4. Multumesc mult…abia astept sa mai am timp sa scriu.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close