De ce nu iubesc iarna dar de ce ador vacantele…

Iarna mi-a plăcut atunci când eram copil. Când ieşea tata cu noi în faţa blocului şi ne mozolea cu zăpadă până aveam obrajii vineţi. Îmi plăcea iarna când mergeam cu sania la derdeluş şi când mă certam cu frati-miu pe sanie. Ăsta e avantajul când ai un frate şi când ai cu cine să te joci sau să te cerţi.

Acum, la aproape 30 de ani, nu îmi mai place iarna. Nu îmi mai place frigul care mi se tranferă în oase cu cea mai mare uşurinţă. Mi-e simpatică vara doar peste iarnă. Este anotimpul în care găsesc bilet la mare. Cel mai trist e să vezi timpul scurgându-se invers.

Pentru anul ce tocmai s-a încheiat n-aveam planuri mari. Aveam de gând să mergem la socrii şi să ciocnim un pahar de şampanie la miezul nopţii. Eva aştepta cu nerăbdare artificiile. Un prieten drag nouă ne-a propus să mergem câteva zile la Herculane. Ne-am făcut nişte calcule şi ne-a dat cu virgulă. Dar am vrut să mergem, să hoinărim pe străzi străine dar în acelaşi timp atât de familiare.

Într-un articol mai vechi spuneam că Herculane rămâne locul drag sufletului meu. A fost prima locaţie vizitată cu soţul meu în afara Bucureştiului. Atunci am cunoscut oameni noi, am descoperit locuri neştiute, am iubit intens, am scris cu entuziasm şi am trăit momente unice.

De data asta a fost diferit, pentru că iarna nu am mai fost acolo. Am mers 3 cupluri plus un copil. Al nostru. În prima seara am bocit toţi amar şi cu jale pentru că soba deşi înghiţea lemne în neştire, nouă tot ne era frig. În seara de Revelion unii s-au mai încălzit pe lângă grătar cu o cană de vin alături.

Am ieşit în curte la miezul nopţii. Am ciocnit paharul cu şampanie, ne-am pupat, iar Eva a privit artificiile beată de somn.

A doua zi am decis să mergem la piscină. Voiam să zac în apa caldă şi să înot până mă dor toţi muşchii. După piscină am mers la renumitele cădiţe cu apă termală. Afară erau minus 6 grade iar noi defilam pe gerul ăla în costume de baie şi şlapi, cu degetele si toate cele paralizate.

Puteai sta în apa aia caldă oricât de frig era afară. Am mai repetat experienţa pentru că ne-a plăcut. Zilele petrecute acolo au fost frumoase, relaxante, un plus de oxigen de care aveam nevoie cu toţii. Am cunoscut oameni frumoşi, sociabili, oameni care ne-au întors zâmbetele şi care ne-au făcut să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună!

Anunțuri

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close