Fiicele focului – Gerard de Nerval

Opera lui Gerard de Nerval propune cititorului de astăzi două citiri în contrapunct, ca una ce este deopotrivă confesiune şi ficţiune, mitologie romantică şi autobiografie a actului creator. O operă deci cu dublu statut, care, străbătînd în timp uriaşa sa exegeză, contradictorie şi subiectivă în mai mare măsură chiar decît este ea însăşi — ca romantică — cere mereu cititorului să se întoarcă de la meditaţie, de a-l amplifica…” spune romlit.ro.

Fiicele Focului este ceea ce s-ar putea numi , testamentul unui iluminat” ( v. Léon Célier- Gérard de Nerval, Hatier-Boivin, 1963, p. 157). Volumul debutează cu o dedicaţie lui Alexandre Dumas în care sunt anunţate aproape toate temele din Aurélia: , Am crezut deodată în transmigraţia sufletelor, la fel de convins ca Pitagora sau ca Pierre Leroux. Însuşi secolul al XVIII-lea , în care îmi închipuiam că trăisem, era plin de aceste iluzii

Visul devine astfel o iluminare, o punte de legătură între realitatea imediată şi patria mistică, infinit mai prezentă. Accesul la cele două realităţi impune dedublarea. Momentul în care cei doi se întâlnesc este acela al trecerii în cealaltă realitate: , M-am înfiorat amintindu-mi de o tradiţie bine cunoscută în Germania, care spunea că fiecare om are un dublu al său şi că atunci când îl vede, moartea este aproape”. Prima parte din Aurélia se încheie cu această viziune. Dublul din vis , era dublul meu , care trebuia să se căsătorească cu Aurélia”.

Încercarea de a descoperi misterul se pedepseşte aspru. Partea a doua a povestirii despre Aurélia are ca moto :”Euridice, Euridice.” Asemenea lui Orfeu, Nerval o pierde pe fiinţa adorată în momentul în care dorinţa de cunoaştere depăşeşte puterea omenească de înţelegere. Dezorientat, eroul îşi caută drumul. , Când sufletul şovăie nesigur între viaţă şi vis…în gândirea religioasă trebuie să-ţi cauţi scăparea”. În acelaşi timp, ieşit dintr-o revoluţie , în care credinţele au fost sfărâmate”, Nerval recunoaşte dificultatea reconstruirii edificiului mistic.

Pe de altă parte, nici ştiinţa nu-i oferă un răspuns, iar gândirea raţională e urmată de un sentiment acut de vinovăţie. ,Asemenea gânduri sunt departe de a înduioşa sufletul. Ele poartă pe frunte strălucirea trufaşă a coroanei lui Satan...”. Să ne amintim că progresul ştiinţific declanşase în a doua jumătate a secolului al XIX-lea tentaţii sataniste la marile spirite ale vremii ca Baudelaire, Huysmans sau Barbey d’Aurevilly.

Întreaga experienţă îl conduce spre un domeniu fabulos în care divinităţile feminine se confundă. „Eu sunt aceeaşi cu Maria, aceeaşi cu maica ta, aceeaşi de asemenea pe care, sub toate înfăţişările, ai iubit-o întotdeauna„.

Mereu mai convins de migraţia sufletelor, descoperindu-se mereu în altcineva:” îmi pare că am în mine în seara aceasta, sufletul lui Napoleon, care mă inspiră şi îmi porunceşte să fac fapte mari„, Nerval se vrea demiurg, visând la refacerea armoniei universale. Analogiile între micro şi macrocosmos, determinismul astral îi dau convingerea unităţii. „Ceasul naşterii, locul de pe pământ unde apărem, primul gest, numele încăperii şi toate consacrările, toate riturile care ne sunt impuse, totul prestabileşte o serie fericită sau nefericită de care depinde întreg viitorul nostru”.

O carte foarte grea, dar care merita citita.

muze

Anunțuri

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close