Într-o dimineaţa, inima statea ghemuita într-un culcuş la marginea gândurilor. Tacuta, abia batând, îşi arcuia fiecare respiraţie, de parca mâine nu ar mai fi fost. Era a 13.505- a zi de când batea. Se simţea obosita. Ritmul devenise tot mai slab. Şi nu, nu din cauza trecerii anilor, ci a gândurilor care o strângeau ca intr-o menghina.

Dar ce treaba are inima cu gândurile? Ea e acolo, în interior, protejata de pericard. Nimic nu o poate atinge. Numai gândurile mai zburda hai-hui prin faţa ochilor, scapate de sub control. Rafalele vieţii îi potolisera entuziasmul. Tiiiii, ce zglobie era pe vremuri. Era deschisa, zâmbitoare şi pulsa mereu numai energie vie. Se nascuse într- un corp de femeie şi îşi amintea ca a primit nota 10 la naştere.

Dar nimeni nu îi spusese ca o sa îmbatrâneasca. Ea ştia ca numai corpul se rideaza. Şi atunci? Ce face o inima sa se chirceasca? Ştiaţi ca şi ea are patru anotimpuri, nu? Primavara e anotimpul în care se sădesc în ea curajul, optimismul, dragostea, încrederea, inocenţa.

Vara e anotimpul în care toate rasadurile înfloresc. Toamna se culeg roadele. Iarna…ce se întâmpla iarna? Atunci e sfârşitul? Dar ce e sfârşitul? Sau poate un nou început? Nu ştia. Înca nu ajunsese acolo. De fapt, cred ca se afla între anotimpuri, la rascruce.

„Aş scoate secundele din timp. Sunt atât de scurte pentru intensitate. Nimeni nu vrea sa i se umple sufletul de fericire doar pentru câteva secunde”, îşi spusese inima amintindu-şi de vremurile când simţea ca vrea sa iasa afara din piept şi sa danseze de la un capat la celalalt al fericirii. Şi poate ar fi facut-o.

Dar ce ar fi zis oamenii daca s-ar fi întâlnit cu inima? Ar fi placut-o? E un ghem de carne umplut cu sânge. La ce se gândesc ei când spun ca au o inima frumoasa? Inima şi gândurile…inima şi raţiunea…cum şi unde se contopesc cele doua?

Dar poate nici macar nu e nevoie sa vieţuiasca împreuna, prea sunt diferite, prea seamana uneori…dar au nevoie de un mic legamânt sa traiasca liniştite, fiecare în parte. De pe marginea haului pe care îl avea în faţa ochilor, inima scrijelea cuvinte tapetate în gând, niciodata scrise, niciodata rostite…”Sunt obosita!”.

Tânara în ani, batrâna în gânduri, inima avea nevoie de resuscitare, deşi bubuia de sanatate. Doldora de amintiri frumoase, dar şi de flash-uri desprinse parca dintr- o viaţa petrecuta în alt spaţiu…

A închis ochii şi s-a lasat în voia simţurilor, dincolo de haul de necuprins era linişte. Dincolo de gândurile abisale era viaţa pe care şi-o dorea. Pe un pat de spital ar fi avut nevoie de un defibrilator, dar în dimineaţa aceea avea nevoie doar sa se goleasca de gânduri…

Text by Dia Bodoasca

tumblr_nfm5cx46a51rti241o1_500

Anunțuri