Patul de lângă fereastră

Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat, împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său se află în dreptul singurei ferestre din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziție culcată și îi era inaccesibilă priveliștea pe care o oferea fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Și vorbeau la nesfârșit: despre soțiile lor, despre carierele lor și despre locurile în care își petreceau vacanțele. În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea așezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria în amănunțime ce se întâmplă în afara spitalului.

Perspectiva sa se lărgea și căpăta substanță datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat. O mulțime de rațe sălbatice își găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând în apă bărci din hârtie. Îndrăgostiții se plimbau îmbrățișați admirând florile în toate culorile curcubeului ce creștea din belșug în parc. Copacii seculari mărgineau aleile.

Omul de la fereastră povestea cu voce domoală și cu detalii minuțios alese tot ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lăsă purtat de povestire închizând ochii și imaginându-și toate scenele. Într-o după-amiază călduță omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Deși bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reușea să își imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiți și mașinile decorate de sărbătoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe șansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmplă afară, dar și-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliștea. Începuse să își antipatizeze colegul de cameră și, în cele din urmă, ajunsese să-și dorească cu disperare să fie el așezat în locul aceluia.

Într-o dimineață, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniștit în somn. Cu tristețe, cheamă asistenții să ia trupul neînsuflețit. Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întrebă dacă nu poate fi mutat în locul pe care și-l dorise atât.

Infirmieră îl transferă imediat și se asigură că stă confortabil apoi îl lasă singur. Încet și cu mare greutate bolnavul nostru reuși să se proptească într-un coț și să încerce să arunce o prima privire afară. În sfârșit se putea bucură nemijlocit de priveliștea de afară!

Se căzni să se întoarcă și privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera și o întrebă:

„- Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc și un lac? Cum putea să îmi spună despre frumusețe și dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?”.

Sora îi răspunse surprinsă:

„- Văi! Nu știai că bietul tău coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva”. Apoi adăugă tristă: „Poate voia doar să te încurajeze”.

Morală:
Dacă trăiești fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alții și tu nu ai, cu siguranță vei rata bucuria de a primi ceea ce alții încearcă să îți dăruiască. Așa că e mai bine să lupți pentru ceea ce-ți dorești tu și să nu mai ții cont de ceea ce zic cei din jur.

Anunțuri

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close