A fost o întrebare care m-a urmărit mulţi ani! Când eram o copilă şi eram întrebată ce vreau să fiu când o să fiu mare, faceam ochii mari şi mă zgâiam miraculos la cel care îmi adresa întrebarea. La şapte, zece sau cinşpe ani habar n-ai ce vrei să fii. Îţi doreşti multe lucruri dar nu rămâi asupra unuia. Acum, la aproape douăşnouă, cam ştiu ce vreau, ce îmi doresc şi ce am de făcut pentru a îndeplini fiecare tel către care aspir.

În copilărie am luat toate posibilele meserii la rând: mulţi ani am vrut să fiu doctor. De suflete. Apoi avocat, procuror, judecător. După nişte ani m-am imaginat profesor, ca să duc tradiţia mai departe şi să nu-mi fac neamul de ruşine. Apoi m-am gândit că lucrul cu copiii e ceva mişto şi că de la ei înveţi mereu cum să zâmbeşti şi-ţi menţii spiritul tânăr. Îi priveşti şi-ţi aminteşti de tine, mic, firav şi naiv. Copilăria aduce nostalgii.

Cred că întrebarea asta va rămâne mereu valabilă. În fiecare zi mai creştem puţin. Mai adăugăm nişte dorinţe. Mai facem planuri. Mai aspirăm spre ceva înalt. Nu e suficient să întindem mâna ca să putem atinge. Trebuie să depunem eforturi pentru fiecare lucru pe care ne dorim să-l realizăm.

Nu ştiu ce-am căpătat de la părinţi sau gena cui a avut influenţă mai mare. Tind să cred că tata mi-a lăsat nişte calităţi drept moştenire înainte de a se decide să plece, la vremea când nici nu împlinisem doi ani. Mi-a lăsat testament ambiţia şi puterea de a mă lupta cu neprevăzutul. Încă mă aflu în etapa de şlefuire.

Eva vrea să fie bucătăreasă. Şi să miroasă a Delikat. Vrea să aibă trei copii, un bărbat care să o plimbe cu trăsura şi o maşină roz care să o transporte când va vrea să iasă la shopping. La şase ani nici nu poţi să ai alte pretenţii. O să-i scriu dorinţele într-un jurnal şi i le voi face cadou la majorat, împăturite într-un şerveţel care să miroasă a copilărie. Îmi va aprecia gestul şi-mi va enumera alte dorinţe. Proaspete. Noi.

Peste zece ani mă văd lângă om, cu doi copii alături (dacă se va-mplini minunea să mai apară cândva unul), într-o casă spaţioasă, aerisită, compartimentată adecvat. Un sfert din ea va cuprinde o sală de fitness + masaj, exact aşa cum vrea omul, şi o sală de cursuri unde să-mi invit ţâncii să înveţe lucruri noi. Mă văd într-o grădină mare, la umbra unor pomi deşi, care-mi vor da pofta aia nebună de scris. Când voi fi mare vreau să fiu scriitoare. DA!

Tu ce vrei să fii când o să fii mare?
Tu ce vrei să fii când o să fii mare?
Anunțuri