Prietenii îţi demonstrează în anumite momente că de fapt nu îţi sunt prieteni. Am avut câteva experienţe nu tocmai plăcute cu anumite persoane ce pretindeau a-mi fi prietene. Întotdeauna mi-a plăcut să ajut, dacă am avut posibilitatea să o fac.

Pentru că mi s-a părut normal să întind o mână atunci când mi s-a cerut ajutorul. Am oferit de fiecare dată cu inima deschisă. Chiar dacă m-am ”ars” am continuat să ajut, culmea, aceeaşi persoană. Pentru că am crezut în părerile de rău şi în eventuala schimbare promisă.

Pentru că nu am putut să rămân indiferentă în faţa rugăminţilor şi promisiunilor. Îmi plac oamenii corecţi. Oamenii care îşi respectă cuvântul. Oamenii care sunt sinceri şi care au bunul simţ la purtător.

Bunica mi-a lăsat amintire un pumn de bijuterii de aur. O parte dintre ele ar fi vrut să ajungă la Eva, atunci când ar fi fost suficient de mare, încât să poată avea grijă de ele.

Pentru că prietena mea de atunci avea nevoie disperată de ajutor, m-a rugat să-i împrumut bijuteriile pe care le aveam, cu promisiunea că mi le va înapoia într-o lună zile, după ce le va scoate de la casa de amanet.

Luna a trecut, bijuteriile s-au pierdut. Şi odată cu ele şi amintirile.

În ultima vreme casele de amanet au luat amploare. Probabil pentru că oamenii apelează des la aceste servicii, putându-se descurca financiar în momentele de criză. Acum se cumpără genţi de lux, ceasuri, argint, şi se amanetează chiar şi maşini, diamante şi electronice.

Voi aţi apelat la astfel de servicii? Sau v-aţi gândit la posibilitatea de a o face?

Gold-wallpaper-5

 

Anunțuri