Au fost clipe în care, după ce am făcut trecerea de la subdomeniu la domeniu propriu, m-am întrebat dacă am făcut alegerea potrivită. Când mi-am luat domeniul ăsta, de fapt atunci când l-am primit, a fost un adevărat haos, pentru că m-am lovit de o grămadă de lucruri pe care nu le cunoșteam.

Subdomeniile oferite de WordPress sau Blogspot îți dau posibilitatea de a scrie, de a îți optimiza într-o oarecare măsură site-ul, dar ești foarte limitat, pentru că nu ai posibilitatea de a face schimbările pe care ți le dorești pentru blogul tău.

Greu, am înțeles și acceptat faptul că un domeniu propriu face diferența. Că e altceva. Că ți-e mult mai benefic, util, de viitor, atât timp cât scrii pentru că îți dorești să o faci și atât timp cât vezi blogging-ul ca pe un ceva care îți poate aduce multe satisfacții (cel mai mult sufletești) pe viitor.

Când am fost hotărâtă să fac schimbarea schimbărilor, am început să mă documentez și să caut informații despre webhosting. Cunoșteam prea puține despre găzduirea web. Acum am mai avansat un pic, toate aceste noțiuni nu îmi mai sunt străine. Chiar azi am discutat cu o prietenă care ar vrea să aibă propriul domeniu. I-am oferit câteva variante, cu promisiunea că voi reveni cu mai multe informații.

O alegere bună mi se pare chroot, fie că ești un blogger începător, fie că ești unul cu ceva experiență în spate. Dacă voi vrea să trec la o altă găzduire (cum am fost tentată acum două săptămâni, când m-am supărat pe cei care îmi hostează blogul) probabil aceasta ar fi optiunea cea ma mulțumitoare.

Toate pachetele oferite de ei mi se pare avantajoase, dar contează foarte mult de ceea ce are nevoie fiecare blogger sau om care vrea un site. Ți se oferă un domeniu gratuit, până la 32 GB spațiu de găzduire, trafic necontorizat, domenii nelimitate, adresă IP dedicată, antivirus, antispam, backup inclus.

Încurajez bloggerii, mai ales pe cei pe care ii cunosc de mult timp sau mulți ani, să îndrăznească să treacă la domeniu propriu, pentru că în timp vor vedea diferența iar schimbarea sigur le va aduce o mulțime de satisfacții!

12-Courses-for-Starting-Your-Web-Development-Journey

Anunțuri