Iarta-ma ca nu te-am iubit

gelozia-este-o-patima-care-cauta-cu-tot-dinadinsul_33628c4331ade4


 

Ţin titlul articolului ăsta salvat în draft de foarte mult timp. Câţiva ani, probabil. Ani pe care i-am lăsat să treacă, fără să mă gândesc la ziua în care voi începe să-l scriu. Acum nu-mi găsesc literele, nu ştiu cum forma cuvintele, căci nu le pot da un sens. Am crescut cu o durere în suflet, pe care am ţinut-o ascunsă încă de la vârsta de cinci ani. Am îndesat-o bine, undeva în spatele inimii, astfel încât nimeni să n-o vadă, să n-o găsească, să nu mă întrebe lucruri la care nu aş fi găsit un răspuns.

suferinta-300x195Şi-am plâns amar în fiecare Crăciun, la fiecare trecere dintre ani, la fiecare serbare şi la fiecare aniversare în care aşteptam un amărât de La mulţi ani! Măcar unul. Au trecut douăzecişişapte de ani şi au trecut degeaba. Şi acum îmi amintesc de amuzamentul copiilor, din perioada şcolii, şi cum râdeau pe înfundate de faptul că numele meu era diferit de cel al părinţilor mei. Ştiu doar că-mi reţineam lacrimile, le întorceam spatele şi plecam. Ajungeam în braţele bunicii căreia îi spuneam toate ofurile mele, pentru ca apoi să-mi simt sufletul uşor.

Suferinţa e călăuza care ne însoţeşte în urcuşul care transformă animalul în om. Pe atunci nu ştiam că ar fi fost important să înţeleg că nu boala naşte suferinţă, ci suferinţa naşte boală. Este un loc geografic în care ne regăsim cu toţii. Tot ea înnobilează.

Aveam impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai aveam drept la suferinţă, deşi îmi dădeam seama că există suferinţe şi mai groaznice… Mă simţeam atât de impresionată în faţa suferinţei, încât îmi pierdeam aproape tot curajul. Şi-l pierdeam, fiindcă nu pricepeam de ce există suferinţă în lume.

timp-inghetatTe-am căutat mai bine de zece ani. Voiam să aflu nişte răspunsuri şi să văd dacă mă recunosc în privirea ta sau dacă am ceva din tine, atât timp cât ne curgea acelaşi sânge prin vine. După ce am încheiat ultimul apel, am încheiat şi socotelile cu tine. Toată afecţiunea pe care ţi-am purtat-o fără să vreau sau fără să ştiu, s-a transformat în dispreţ. Nu te-am urât dar în anii ce-au urmat am încercat să te scot definitiv din mine. Şi am reuşit. Un timp.

Nu ştiu cui să mulţumesc pentru faptul că n-am moştenit răutatea voastră, răceala voastră, şi duritatea voastră.

Iartă-mă că nu te-am iubit! N-aş fi avut cum, atât timp cât n-am ştiut o viaţă întreagă pe cine să iubesc. Sunt ultimile cuvinte pe care ţi le adresez, ”tată”. Să te ierte Dumnezeu, pentru că eu nu pot!

Reclame

2 comentarii

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s