Am impresia că te aud, fug spre tine și apoi mă rușinez de gest. Am impresia că te văd în fiecare om pe care-l întâlnesc și simt un gol în stomac. Apoi mă ia cu friguri și mă ascund. Am impresia că ești peste tot. Pașii mă conduc spre locul unde te bănuiesc. Am senzația că dacă număr până la trei și ies la ușă te găsesc acolo zâmbind.

Ne privim în ochi. Simt sângele care-mi alearga prin vene. Se suie în obraji și roșesc timid. Ne răsucim în piruete largi, cu bătăi de aripi, cu zboruri line. Momentul fragil se așează pe pleoapele noastre. Fiecare atingere aduce un tremur. Cu tandrețe ne purtăm mâinile în căutări. Iar sufletul pleacă spre celălalt, într-un dans calm. Ne ținem de mână.

Azi când am deschis ochii și când te-am văzut am vrut să te iau in brațe. Să te strang tare de tot. Să te sărut. Lângă tine trăiesc sentimentul ăla de  familiaritate. Râd prea zgomotos sau plâng la filmele siropoase, fără să mă gândesc la faptul că unul din aceste două lucruri te-ar putea duce departe de mine.

Apoi mă gândesc la lucrurile care rămân, până să te întorci. Poate nu știi, dar rămân atâtea lucruri! Rămâne mirosul tău impregnat în pielea mea. Rămâne senzația atingerii care și după ore lungi scurse, mă face să tresar. Rămâne vibrația fiecărui cuvânt. Ramâne jocul palmelor și timpul care se încăpațânează să treacă.

 

Anunțuri