Articol scris pentru Duzina de cuvinte
Articol scris pentru Duzina de cuvinte

Am avut un vis ciudat, care m-a măcinat pe dinăuntru, chiar şi după ce am deschis ochii în zorii zilei. Geamul era deschis larg iar un dragon deloc prietenos, cu o limbă interminabilă, a vârât indiferent prin crăpătura ferestrei o cutie cu amintiri, pe care a lăsat-o să cadă, producând un zgomot asurzitor. În suflet. Apoi am văzut-o pe bunica, deschizând uşa, şi privindu-mă cum dorm. I-am văzut trăsăturile blânde şi ridate de timp şi griji. I-am văzut mâinile pe care le-am iubit atat de mult!

Acele mâini care au avut permanent puterea de a-mi alina orice durere. Am simţit un dor cumplit. Cred că oamenii se leagă pentru totdeauna, într-un moment cheie și legăturile acelea nu dispar niciodată.

Iniţial m-am gândit că vrea să-mi transmită că ştie că ne-am mutat în casă nouă şi că îmi împărtăşeşte fericirea. Apoi mi-am dat seama că de fapt ştie tot ce simt, vreau sau fac, pentru că o port pretutindeni cu mine, ca pe un colier preţios pe care-l laşi să-ţi umple gâtul şi-l arăţi cu mândrie lumii. Din când în când mai aprind o candelă şi mă rog pentru liniştea sufletului ei. Când văd bătrâni purtându-şi nepoţii cu entuziasm în braţe, încă mai simt cum o pereche de gheare mă torturează scoţând la iveală o mulţime de amintiri.

Ieri mi-a picat în mână o revistă în care am văzut o serie de tatuaje, intime, e drept, dar mi-a atras atenţia în mod deosebit un tatuaj cu un peşte, extraordinar de bine lucrat. N-am avut niciodată curajul să fac pasul, deşi tatuajele discrete chiar îmi plac. Cele care nu sunt la vedere, sau care pot fi acoperite uşor. Până la urmă e o artă, capacitatea de a desena pe piele. Iar imaginea cu peştele chiar mi-a părut o operă veritabilă.

Toată mutarea asta în casă nouă a fost destul de obositoare. Că a trebuit să împachetez şi despachetez de zeci de ori. Şi cred că tot nu am luat tot. De exemplu nu am luat de la mama toate perechile de ghete şi nici n-am transportat vreun bibelou. Cărţile sunt cele mai valoroase, şi am avut grijă să aduc mare parte din ele. Fiecare volum este o poveste, citită sau necitită, gustată pe nerăsuflate, cu emoţie şi nerăbdare.

Eva este foarte încântată de noua cameră, faptul că are suficient spaţiu să-şi înşire jucăriile, este fericită că are locul ei, patul ei, colţul în care va avea suficient timp să-şi creeze amintiri. Acum am o nouă ţintă. Aceea de a începe colaborarea cu un alt teatru şi de a scrie un nou scenariu. Dar încă mai am de scris suficient de mult, cartea nu e gata. Caut programe care să mă ajute, să pot scrie cu uşurinţă. Le iau pe rând, pentru că toate se aşează exact aşa cum trebuie. Timpul se consumă, precum emoţiile, ca o brichetă care arde intens şi rapid fiecare vibraţie.

Acum ador cel mai mult nopţile, pentru că o pereche de braţe mă strâng la piept şi mă-nvăluie cu toată iubirea şi căldura de care am nevoie. Iar eu mă lipesc insistent de pielea fierbinte pe care o cunosc fără să fie nevoie să o ating, deşi nu mă pot abţine. Iar dimineţile parcă vin prea repede.

Uneori îţi simt nevoia atât de tare încât cânt cu voce tare câte o piesă numai să-mi ocup gândul. Şi încerc să ucid orice urmă de nevoie. De dragul tău.
logo

Anunțuri