Când am întâlnit persoane nepotrivite, m-am întrebat ce fac greşit de îi atrag doar pe cei de care în mod normal aş fi fugit până aş fi obosit. Apoi m-am gândit că poate Dumnezeu a dorit să cunosc un anumit număr de persoane nepotrivite, înainte de a descoperi persoana potrivită, pentru ca, atunci când o întâlnesc, în sfârşit, să ştiu să fiu recunoscătoare. Acum chiar sunt. Totul, iubirea pe care o avem, ne arată modalitatea prin care ne ajutăm unul pe celălalt.

Există acea parte senzoriala, care se dezvoltă în mine şi mă ajută să descopăr lucruri noi, lucruri ce îmi erau străine acum ceva vreme. Sentimentele sunt precum o stinghie, care se uneşte prin fapte şi se contruiesc în timp, cu grijă, răbdare, şi atenţie. Acum câţiva ani îmi vânturam nepăsătoare ideile despre viaţă, sau concluziile la care ajunsesem în urma unor experienţe, plăcute sau mai puţin plăcute.

Studiul celor care vorbesc despre dragoste, sentimente, acţiuni, nu se potriveşte tuturor. Nu ne putem raporta la o lume întreagă, tocmai pentru că suntem atât de diferiţi, încât ne-ar fi aproape imposibil să întâlnim doi oameni, care sufleteşte să fie identici, la fel, în percepţie şi gânduri.

La radio, în dimineaţa asta, m-am trezit ascultând câteva piese calde, apoi am citit câteva comentarii acre, din partea unor oameni care îşi arată nepăsători iritarea, frustrarea, neputinţa şi invidia. Iubesc acele cuvinte care au darul de a alina, de a mângâia şi de a hrăni un suflet. Pe unele le-aş pune într-o ramă şi le-aş citi în momentele cu nelinişti.

Frigul de azi mă trimite cu gândul departe, într-o regiune în care aş găsi doar linişte şi căldură. Într-o zi fierbinte de vară, aş străbate cu pasul domol lunca din Banat, Botoşani sau Mureş. La marginea unei păduri, după câteva ore de mers, ne-am opri şi ne-am odihni gândurile. Am parcurge un drum infailibil, lin şi curat, dar probabil am căuta cu privirea un şanţ în care să ne adăpostim amintirile.

La întoarcere, am înmâna unui arhivar fiecare frântură de amintire, pe care să o răsfoim împreună, peste douăzeci de ani, atunci când ne-am încălzi sufletele în apropierea unui şemineu, într-o cabană de munte, pe un  vârf înalt.

Articol scris pentru duzina de cuvinte
Articol scris pentru duzina de cuvinte
Anunțuri