Ce importanţă are sub ce nume apare iubirea?

Am trăit cu năzuinţe, cu nelinişti, cu ochii larg deschişi, aşteptând ca cineva să mă ajute să-mi aleg cărarea, să văd adevărul. Adulmecam mireasma fiecărui anotimp, în fiecare clipă, rostul vieţii mele, împlinirea mea adevărată, simplă, bună, fără s-o găsesc, atunci. Dădeam proporţii nemăsurate dezamăgirilor fireşti la vârsta când şi iluziile par mult prea mari, când ţi se pare că fericirea întreagă ţi se cuvine, când n-ai nici îngăduinţă, nici înţelepciune. Când te-am întâlnit mi-am dat seama că toţi ceilalţi oameni îmi păreau anoşti, comuni şi prea superficiali, necorespunzând dorinţelor şi aşteptărilor mele.  Sunt sigură că o clipă poate să închidă în ea, ca un foşnet de frunză, ceva din bucuria vieţii şi din durerea ei. Ce împletire de drumuri nebănuite! Cine ne-a purtat paşii? Până la urmă, ce importanţă are sub ce nume apare iubirea? Să nu încerci să redai culorile, vibraţia aerului, sunetul unei clipe. Trăieşte-le.

kiss-couple-romance-touch-feeling-happy-hug-embrace-love-beautiful-camila-lima-anas-ahmed5

Pe facebook

Anunțuri

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close