Probabil aşa am fost construită. Sau poate că încă nu am învăţat să depăşesc anumite bariere care se ridică în momentul în care cineva mă dezamăgeşte atât de tare, încât îmi doresc să mi-l scot din suflet rapid, de teamă să nu îmi murdărească bucăţica aia care pulsează energic şi care se numeşte inimă. Pentru că te doare ascuţit când aştepările îţi sunt înşelate. Şi-am spus de atâtea ori să nu mai cred în oameni. Dar nu mă învăţ minte. Oricâte lecţii aş primi de la viaţă, tot ajung să cred în ei, în bunătatea şi sinceritatea lor, pentru ca apoi să dea cu mine de pământ în modul cel mai brutal.

Nu am fost şi nici nu voi fi omul care să se bage în sufletul oamenilor. Nu îmi place să iniţiez conversaţii, să aflu lucruri sau să cer păreri. În schimb, atunci când un om încearcă să se apropie de mine, nu îl resping. Îl ascult chiar şi când simt că mă agasează cu insistenţa lui. Într-un fel sau altul, de-a lungul vieţii, oamenii s-au îndreptat spre mine, fără să încerc să le captez atenţia în vreun fel. Şi i-am primit. I-am ajutat, mângâiat, ascultat, le-am oferit ceea ce le lipsea sau ceea ce îşi doreau. În măsura în care am putut îndeplini acel lucru.

Nu ştiu cât de prietenoasă sau sociabilă sunt, ştiu doar că în momentele grele oamenii au nevoie de mine. Pentru că Ruxandra, zâna aia bună şi naivă, nu întoarce niciodată spatele. Ba chiar se dă peste cap pentru a rezolva o problema sau suferă când vede un om drag îndurerat. Aşa-s eu. Nu pot fi indiferentă la durerile omeneşti, chiar dacă de cele mai multe ori mă lovesc de zidul rece şi dur al indiferenţei.

În ultimii zece ani, am evitat prieteniile cu femeile. Deja manifest o alergie care nu are leac, în momentul în care o femeie încearcă să se apropie prea mult de mine şi viaţa mea personală. Da, sunt femeie, dar prefer să port discuţii lungi şi calde cu un bărbat, care cu certitudine nu are niciun motiv de a simţi invidie, iar răutatea nu iese la suprafaţă. Poate că pare destul de trist să o spun, dar foarte multe femei se lasă controlate de o invidie nefirească. Iar eu încerc să mă ţin departe.

Lucrurile care mă deranjează, dor, macină, prefer să le spun celui care este mereu alături de mine şi-mi asum riscul de a primi laude, încurajări sau mustrări, în funcţie de caz. Trădarea are multe conotaţii. Trădarea nu este egală doar cu infidelitatea. Trădarea de fapt are legătură cu încrederea. Care într-un moment, preţ de o secundă, este dărâmată şi nu mai poate fi reconstruită. Nu e un puzzle pe care îl poţi desprinde de câte ori vrei pentru ca apoi să îi aduni toate piesele şi să le pui la loc.

Când se întâmplă ca un om să distrugă toată încrederea pe care ai avut-o în el, stai şi te întrebi cum se poate aduna atâta răutate într-un singur suflet. Şi de ce omul, înainte de a acţiona, nu se gândeşte de o mie de ori înainte, dacă procedează bine. Pierde un lucru grandios pentru unul infim, lipsit de valoare.

şi totuşi…

Iubirea îndură mai uşor absenţa sau moartea decât îndoiala sau trădarea.

url4logo

 

Anunțuri