Deschid ochii şi soarele îmi reaminteşte de faptul că a început o nouă zi. Trupul mi se mişcă greu, ca şi când ar fi blocat de o oboseală grea. Îmi amintesc visul din timpul nopţii şi zâmbesc. Se spune că atunci când visezi omul iubit, acesta s-a gândit la tine, şi din acest motiv te întâlneşti cu el în vis. Mă simt romantică şi îmi imaginez o mulţime de poveşti. Mă las purtată pe aripile gândurilor. Mă hrănesc cu ochii deschişi.

Din imaginile care se joacă pe retină. Cred că în mine încă mai zace copilul care crede în miracole. Şi care se bucură de fiecare adiere. Şi strângere în braţe. Şi de fiecare cuvânt rostit cu dragoste. Nu-mi amintesc dacă ţi-am spus până acum că eşti oaza mea de linişte. Şi că eşti spaţiul în care pot lăsa garda jos fără să mă încerce vreun sentiment de teamă.

În plex îmi zvâcnesc raze de soare. Şi mi-a venit un chef să mergem la mare. Cred că ar fi timpul să recunosc faptul că nu mai am răbdare. Şi că mi-e dor de mare. Şi ştiu că anul ăsta va fi altfel. Cu poveşti, cu o mulţime de cuvinte, gesturi, zâmbete şi fericiri. Cu tine alături. Anul trecut marea a fost tristă. Cred că mai deprimată decât în oricare alt an. Pentru că m-am simţit prea singură printre valuri. Nici măcar Eva n-a putut în vreun fel, atunci, să umple vreun gol.

M-am întors mai obosită decât am plecat. Şi mai încărcată emoţional. Cu regrete. Şi amintiri care urlau la mine că am irosit mulţi ani din viaţă, poate chiar pe cei mai frumoşi, acceptând cretini lângă mine. Mă refer la toţi cei care mi-au trecut pragul sufletului, indiferent de sex, oameni pentru care poate mi-aş fi donat vreun organ în caz de nevoie, iar atunci când am aşteptat o vorbă bună mi-au întors fundul şi-au plecat. Din ăştia nu mai accept în viaţa mea. Trebuie să fiu mai tranşantă. Şi mai atentă. Când mai am tendinţa să o iau pe arătură, tu trage-mă de mânecă. Tare de tot, cât să mă scuturi bine.

Azi am văzut o fotografie cu tine. Şi mi s-a topit inima de iubire. Şi am avut un impuls, să vin repede până la tine, să-ţi spun tot ce trăiesc eu. Am privit imaginea din faţa ochilor şi te-am căutat cu disperarea copilului care aleargă înverşunat, pierdut în mulţime. Apoi m-am liniştit. La nivel telepatic, te simt. Şi mă calmez îndată. Dacă te port în mine, n-am motive să alerg ca să te găsesc, pentru că eşti tot timpul aici. Scenariul e alambicat rău. Mai am puţin de scris şi de lucrat la el. Sunt detalii care strigă să fie puse la punct. Şi vor fi, că timp mai e.

Am vrut să-ţi spun, dar nu am apucat, în ultimile zile, că două edituri concurente încearcă să mă convingă să scriu o carte. Câteodată mă mai întreb, de ce eu? Şi de ce nu un altcineva, care este mult mai citit şi cu o droaie de fani? Ideea cărţii e complexă, subiectul amplu, tirajul mare, posibilitate de download online + promovări la târguri de carte. E o colaborare cu un teatru, o revistă renumită, o televiziune şi câteva nume care înseamnă ceva în România. Necesită timp, în cazul în care dau curs provocării, dar am convingerea că şi rezultatele vor fi pe măsură.

Cartea va fi tradusă în 24 de limbi apoi va exista o ecranizare în urma acesteia. Adică o să poţi să te uiţi la film, că tot e una din pasiunile tale. Mă gândesc la faptul că poate n-ai avea răbdare să citeşti toată cartea. Deşi cred că pentru mine ai face efortul ăsta.

Desenez schiţe de iubire. Pe tine te pun în ele.

Daca eu te scriu, tu cum ma citesti?
Daca eu te scriu, tu cum ma citesti?
Anunțuri