Pe eBloguri am ajuns întâmplător, într-un moment în care căutam o platformă unde să îmi pot customiza blogul după bunul plac. Domeniul de pe wordpress.com, Jurnalul unei Eve, deşi fusese cumpărat, nu îmi dădea posibilitatea să adaug pe el ceea ce îmi doream. eBloguri, din câte citisem atunci pe site îţi dădea posibilitatea să faci din blogul tău ceea ce aveai chef.

După 24 de ore am primit mail că blogul a fost creat. Administratorul platformei m-a întrebat ce îmi doresc să am pe blog, pentru că, din nou, nu mi se dădea posibilitatea să instalez ce module sau teme voiam, ci trebuia să îi spun lui ce vreau, iar dacă el considera că sunt ok, le instala. Mi-am spus nemulţumirea, că nu îmi place să depind de nimeni, dar totuşi am tăcut.

Am fost prima persoană activă pe eBloguri sau printre primele, nu îmi amintesc exact. Am acceptat propunerea de a scrie pentru platformă, de a o face cunoscută, pentru că ştiam că pot face asta. Dar nu ştiam că am pus suflet într-un lucru care de fapt era egal cu zero. Scriam în fiecare zi cel puţin un articol, dacă nu mai multe. Cei care citeau Jurnalul unei Eve, şi nu erau deloc puţini (doar abonaţi prin mail erau vreo 200) au fost redirecţionaţi către noul blog, implicit către domeniul care îmi fusese oferit cadou de alt membru al echipei.

Scriam la categoria ”Un blogger pe zi’ şi ”Citatul zilei’‘ + alte articole care erau necesare. Fiecare membru din echipă a scris în funcţie de ceea ce i se potrivea. Unii pe partea de SEO, alţii despre lumea blogging-ului, iar eu am ales partea aia mai sensibilă, că la asta mă pricepeam mai bine, pentru că funcţionez având nişte sentimente pe care încerc să le transmit aşa cum ştiu eu mai bine.

Scandalul a izbucnit în momentul în care un utilizator al platformei, Cosmin, mi-a oferit un domeniu, cadou, domeniu pe care eu intenţionam să scriu ori despre lumea filmului şi a teatrului, ori să transform blogul într-unul plin de cuvinte motivaţionale şi pozitive, că de asta avem nevoie, la cât de neagră şi sumbră este uneori viaţa asta. Cristi, administratorul platformei, a reacţionat violent spunându–mi că eu trădez platforma accepând să fac trafic altuia. WTF? Ducem război pe trafic? Suntem care pe care, sau ca bloggeri care promovăm bloggeri, învăţăm să legăm prietenii cu alţi bloggeri?

Mi-a lăsat un gust extrem de amar toată povestea, dar nu m-am simţit nicio clipă vinovată. E alegerea mea unde scriu, pentru cine scriu şi ce scriu. Dacă am chef scriu şi pe blogul lui Obama, nu poate nimeni să-mi interzică acest lucru. Totusi, considerându-mă deja o trădătoare, Cristi stătea în cumpănă, nu ştia dacă să mă păstreze în echipă sau să mă arunce la gunoi. Şi pentru platforma lui am scris voluntar, nicidecum contra-cost.

Am plecat în vacanţă, concediu, sau cum vreţi să-i spuneţi. La Herculane. Cu iubitul meu. Nu mai ieşisem din Bucureşti de un car de ani, sau cel puţin nu pe o perioadă atât de lungă. Am avut la dispoziţie două săptămâni în care să mă plimb cu bicicleta, să fac baie în piscină deşi afară ploua, am avut timp să mă apuc să scriu un nou scenariu şi să mă bucur de ceea ce descopeream în fiecare loc nou în care ajungeam. Net n-am avut. Niciunuia nu ne-a mers. Iar când mergea, era foarte slab semnalul încât renunţai după ce  aşteptai 10 minute.

Nu am fost înţeleasă nici pentru faptul că eram în CONCEDIU, şi-n puii mei, aveam chef să mă bucur de zilele libere. La întoarcere, am fost anunţată că am fost scoasă din echipă, pentru că eu nu pun eBloguri înaintea oicărui alt lucru. Ce săăăăăă facă? Aici îmi intru eu în rol. Până una alta eBloguri nu m-a plătit, nu mi-a dat să mănânc, nu mi-a crescut copilul, şi nici nu mi-a încălzit perna când eram obosită. Am scris pe acea platformă pentru că mi-a făcut plăcere, pentru că am pus mult suflet, am investit timp, şi tot ce am avut mai bun în mine. Pentru mine eBloguri a murit în momentul în care am realizat că interesul primează. El îmi spusese asta, dar nu l-am ascultat, ca proasta.

Văzând că mă tot consumă treaba asta cu blogul şi că tot stăteam cu teamă că m-aş putea trezi fără blog din cauza unor orgolii rănite, iubitul meu mi-a făcut cadou domeniul de pe care scriu acum. Şi ghici ce? Pun ce temă vreau, ce modul am chef, şi scriu când mă mănâncă degetele, nu la comandă.

Zilele trecute mi s-a atras atenţia că domeniul de pe .com nu a fost şters, aşa cum îl rugasem pe Cristi, iar blogul a fost reactivat. Aşa că am sters toate artiolele. L-am rugat pe Cristi, din nou, să facă acel blog să dispară. Acum se face redirecţionarea către eBloguri, iar pagina mea, de pe acest blog, face trafic tot platformei lui. No problem, asta se schimbă. Iar de acum în colo, domeniul ăsta va rămâne valabil până în momentul în care o să mă las de scris.

Ideea e că eBloguri nu este ce se susţine că ar fi. Sunt multe interese la mijloc şi, sincer, îmi pare rău  de cei care scriu acolo. Vor pleca la fel de dezamăgiţi, supăraţi, irosiţi, aşa cum au plecat şi alţii. Dacă nu ştii să fii om, să oferi, să arăţi părţile bune care zac în tine, dacă nu ştii să comunici şi să împarţi cu cei din acest mediu online, nu prea  ai cum să îţi găseşti rostul în această blogosferă.

Aşa că aveţi grijă pe cine lăsaţi să îşi bată joc de munca voastră!

Anunțuri