Am adormit cu tine în braţe şi m-am trezit cu tine departe. Am simţit un gol fizic şi-o apropiere sufletească. Nu poţi fi departe atât timp cât îmi trăieşti în suflet. Tu ştii să ai grijă de binele meu, oferi fără să-mi spui cât eşti dispus să dai şi mi-eşti aproape în momentele alea când am senzaţia că se despică cerul sau se surpă pământul. Iar atunci mi-e fierbinte în suflet.

În fiecare zi te simt mai intens. Apoi îmi dau seama că tu eşti viaţă.

Laşi cuvinte în mine pe care le compun cu duioşie, fără să încerc să le transform în poezii sau fraze sofisticate. Scriu o poveste despre mine şi tine, apoi o iau de la capăt. O văd mereu altfel, mai frumoasă, mai vie.

Ştii, în perioada asta am nevoie de tine. E perioada aia a lunii mai în care am nevoie ca omul din tine să mă iubească, să mă protejeze, să mă îmbrăţişeze. Azi m-am simţit mai fragilă decât în alte zile, şi un stop de vulnerabilitate amestecată cu ceva mai multă emotivitate mi-a pulsat puternic în cord. Totuşi, nu m-am frânt la prima adiere. Şi-am zâmbit când ţi-am simţit fiecare îmbrăţişare sau când m-am amintit pe mine lipită de tine.

Există nişte stropi de maturitate care mă împing mereu spre mai departe şi mă forţează să fiu rezonabilă, oarecum echilibrată şi în acelaşi timp puternică. Sunt multe momente în care alunec spre tine, iar tu probabil mă simţi. Dragul pe care ţi-l port şi-l iau cu mine îmi îndreaptă paşii spre locul unde te aflu.

Cred că te-am căutat vreme de mai multe vieţi. Şi te iubesc dinainte de a te cunoaşte.

large

 

Anunțuri