Oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi

De ce ne exersăm tristeţea şi nu bucuria, aşa cum puii de rândunică îşi exersează zborul? De ce ne temem că, în abisurile sufletului coborând, vom da de şi mai multă tristeţe, dezamăgire şi eşec? Dacă acolo, adânc îngropată, se află iertarea?

O hotărâre care îţi lasă un gust amar, inima grea, mintea înceţoşată şi o stare de dezamăgire nu îţi va da puterea s-o pui în practică – abia dacă îţi va furniza suficientă energie ca să supravieţuieşti.

Trebuie să găsim o speranţă care să aibă puterea de a face ceva cu adevărat minunat când noaptea neagră coboară peste noi şi nu mai vedem nimic în viaţa aceasta decât durere şi dezamăgire, o speranţă care să facă exact acelaşi lucru când cerul e însorit.

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată. Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.

Toate te mişcă într-un fel sau altul, te zguduie, te cutremură, te ard, te macină, te fac să simţi că trăieşti, să simţi că eşti viu. Dar dezamăgirea? Pe cât de mult te mişcă celelalte, pe atât te amorţeşte ea. Îţi rostogoleşte lacrimi mari pe obraz, îţi strânge inima în gheara durerii, îţi împunge pielea cu mii de ace, îţi face capul să zvâcnească, îţi înmoaie picioarele.

Îţi picură pe limbă un gust uşor amărui în timp ce te prinde în loc, îţi fură graiul, ţi-l transformă într-un oftat, scos fără voie din străfundurile plămânilor şi fiinţei tale.Dezamăgirea e fadă, incoloră şi inodoră iar tu devii la fel când eşti cuprins de ea.

Uneori, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.

Mocanu-bw-blackwhite-Tremendo-artistic-black-and-white-photography-woman-sadness-sad-beauty_large

Reclame

11 comentarii

      1. Dupa cata iubire ai definit?
        Da-mi voie sa fiu surprinsa de culoarea aleasa? Cum sa nu mai scrii??? Cand amandoua stim ca scrisul ne ,,vindeca,, 😉

        Apreciază

  1. O, niciodata sa nu spui asta. Tot timpul exista vindecare. Renuntarea este dusmanul vindecarii.
    Asa ca nu renunta …. viata este frumoasa si tu stii de ce spun asta. Eva…

    Apreciază

      1. Da-le ragaz sa gandeasca. Vor lupta…. si tu stii ca vor lupta, chiar daca acum bat in retragere. Tu stii cel mai bine ca uneori trebuie, mai intai sa respiri, si apoi sa gandesti.
        Da-le ragazul sa respire … nu-i sufoca… indiferent ce lupta duceti, cu siguranta la final o sa fie victorie… indiferent ce inseamna aceasta victorie

        Apreciază

  2. Pentru a duce o lupta iti trebuie curaj, determinare, dorinta. Cand vrei ceva cu tot sufletul, lupti, nu renunti. Sau gresesc? Un om care bate in retragere nu stiu daca isi poate aduna curajul si sa inceapa sa lupte. Iar eu nu pot decide pentru altii.

    Apreciază

  3. In necunoastere de cauza … uneori retragerea inseamna o noua pregatire a atacului.
    Va trebui sa inveti … ASTEPTAREA
    si pana atunci… nu renunta la scris. Nu le aduna in tine, ca vei exploda si va fi o explozie necontrolata.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s