15 ani si-o lacrima care arde

Ce este atât de frumos la bunici? Dacă cei mici ar putea vedea, auzi şi simţi ce anume au aceşti oameni de dăruit, ei s-ar maturiza cât se poate de repede.

Pentru mine, încă este o enigmă legătura care se creează între nepoţi şi bunici. Simţi o altă dragoste. Care întotdeauna se manifestă altfel. Cei care au crescut în poala bunicilor, ştiu despre ce vorbesc. Şi mai ştiu că o copilărie este întotdeauna înfrumuseţată de acei oameni care au oferit din ei şi au revărsat iubire asupra ţâncilor care le întindeau nervii în zilele senine.

Chiar dacă nu mai sunt, îi chemi într-un vis prelung, în somnul care se zbate leneş sub genele obosite. Şi simţi dor, iluzia unei secunde şi-l vezi cu ochii minţii pe omul care plânge pe umerii nepoţilor, tânjind după o clipă de iubire. Da, un bunic are nevoie de dragostea inocentă a copiilor, de atenţia şi zâmbetele lor.

Pentru bunicul am simţit o altfel de iubire, blândă, calmă, dar în acelaşi timp plină de energie. Pe undeva, a fost bărbatul copilăriei mele, cel pe care îl urmăream şi încercam să îl imit, cel în braţele căruia fugeam când mă certa bunica, cel căruia puteam să-i cer orice, căci ştiam că îndeplineşte. A fost omul care a încercat să mă ferească de răutatea celor din jur şi singurul care a citit oamenii cu o uşurinţă năucitoare.

Iar eu, îl iubeam mai mult decât ştiam că poate iubi un copil. Avea nişte ochi de un calm inexplicabil, atât de blânzi şi de senini. E imaginea pe care îmi doresc să o păstrez pe retină. Îmi dădea întotdeauna alternative, astfel încât să cred că eu sunt factorul de decizie, deşi hotărârile erau de mult luate, de el. Îmi spunea unde greşesc şi cum să îmbunătăţesc. Se juca cu mine fără să ţină cont de cât timp se scurge sau ce treburi mai are de făcut. Îl trezeam noaptea, când mă aşezam în pat lângă el şi începeam să-i recit poezii.

Până să plece, pot spune că am avut o copilărie frumoasă. În preajma lui şi a bunicii. Acum, caut în mine părţi care să îmi amintească de el. Şi e suficient să mă trezesc într-o noapte şi să-l privesc cum îmi zâmbeşte într-o amintire.

Chiar dacă azi se împlinesc 15 ani de când a plecat, el rămâne mândria mea în lume.

girl-look-red-dress-fashion-hd-wallpaper

Reclame

4 comentarii

  1. Impresionant text!
    Eu n-am prea avut parte de bunici. Bunica paterna a murit inainte sa ma nasc, pe bunicul patern l-am prins vreo 4 ani, dar deja era paralizat. Bunicii materni au fost cu mine pana la 8, respectiv 11 ani, dar erau in Brasov si ii vedeam in vacante. Oricum, erau bunicii clasici, care faceau orice, dar absolut ORICE ca sa-si vada nepotii fericiti, si am destule amintiri frumoase cu ei.
    Din pacate baiatul meu n-a avut deloc parte de bunici, toti cei 4 disparand mult inainte ca el sa vina pe lume.
    In schimb ne-am bucurat de Bunica despre care am scris azi, care implineste azi 101ani!

    Apreciază

  2. Dan, in primul rand „La multi ani” pentru bunica. O cifra impresionanta, de altfel. In al doilea rand, imi pare rau ca nu ai avut o copilarie plina, alaturi de bunici. Verile petrecute departe de casa sunt frumoase, dar nu sunt suficiente. Cat despre baietelul tau, sunt convinsa ca dragostea voastra ii este suficienta, desi probabil si-ar dori sa se bucure de dragostea bunicilor.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s