Întoarce-te mereu în centrul inimii tale

Dragostea poate face miracole la fel de mari, sau chiar mai mari decât poezia. Dragostea este poezia supremă. Dragostea este poezia vieţii, a sentimentelor. Dar cine nu simte dragostea, nu are cum să înţeleagă acest lucru. Totuşi, fără dragoste, omul este lipsit de importanţă şi de apreciere sinceră faţă de ceea ce are.

Făra iubire, cum i-am putea aprecia pe ceilalţi? Cum am putea vedea binele din ei fără dragoste, cum am putea găsi acea trăsătură care îi face unici? Poate cineva să admire un răsărit de soare fără să simtă dragoste? Nu, nu poate. Poate vedea frumuseţea lucrurilor, a cuvintelor şi a sunetelor? Nu, nu poate.

Dacă te iubesc, poţi obţine orice de la mine: timpul meu, dragostea mea, zâmbetele mele, familia mea, totul. Dacă te iubesc, voi îndura eu durerea ta, îţi voi plăti eu datoriile, te voi proteja de temerile tale, voi proiecta asupra ta tot felul de calităti pe care le ai dar nu le ştii şi voi cumpara cadouri de Craciun întregii tale familii.

Am să-ţi dau soarele şi ploaia şi, dacă ele nu sunt disponibile imediat, am să stau la rând pentru ele. Am să-ţi dau toate astea şi chiar mai mult, până când am să ajung atat de extenuată şi de golită, încât singurul mod de a-mi recăpăta energia va fi să mă uit, pierdută, în braţele tale.

 Întoarce-te mereu în centrul inimii tale, acolo sigur mă vei găsi, de fiecare dată.

mood-girl-brunette-dress-flowers-field-hd-wallpaper
Reclame

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s