Fostele iubite ale iubitului

Love-Wallpapers-love-33002173-1920-1200Acum ceva timp, fiind la o cafea cu o prietenă, am ajuns să vorbim despre relaţiile actuale şi rolul fostelor iubiri într-un prezent care nu ar trebui să fie amestecat cu trecutul. Sunt genul de femeie care oferă libertate partenerului. Multă. Nu-mi place să contrâng, să îngrădesc, să pătrund prea mult în spaţiul intim al unui om, chiar dacă el este tocmai acel om care îmi oferă iubire, siguranţă, protecţie, fericire.

Nu mă interesez de fostele iubite ale iubitului. Pentru că ceea ce a avut cu acele fiinţe nu este egal cu ceea ce are cu mine. Nu cer detalii, nu descos, nu vreau să aflu lucruri care m-ar putea răni. Gelozia mea este moderată şi destul de bine stăpânită.

Fostele iubite reprezintă un subiect bun doar între “băieți”. “Băieții” nu judecă, ei doar râd. Nu se implică, ci doar ascultă. Ei nu se grăbesc să tragă concluzii și cel mai probabil o să uite subiectul în timp real. Dar acum nu vorbesc despre cum privesc ei situaţia, ci de modul în care percep eu lucrurile, gândindu-mă la ea o ea din trecutul lui. 

În mod normal o femeie nu are de ce să fie geloasă pe o femeie care nu mai prezintă avantajul misterului şi necunoscutului pentru barbatul de langa ea şi care are toata gama de defecte care au dus spre acel punct al despărţirii.

Acum să dăm cărţile pe faţă. Nicio femeie nu pastrează o relaţie apropiată cu fostul iubit decât dacă nu a trecut complet peste. Dacă încă mai are sentimente şi gânduri faţă de acel bărbat, da, îşi va juca As-ul numit „Best friends”.

Când bărbaţii au probleme în cuplu sunt la fel de vulnerabili şi de influentabili precum un copil care poate fi uşor distras şi condus într-o altă direcţie. Iar fiinţele care se pricep cel mai bine pe lumea asta sa exploateze vulnerabilităţile şi slăbiciunile sunt tocmai femeile! Şi nu dorim ca în momentele de slăbiciune ei să fie chiar pe lângă femeia care îi mai şi cunoaşte.

Nu condamn femeile care sunt mereu disponibile pentru foştii parteneri, nu condamn femeile care îşi testează farmecele doar pentru a-i mai prinde în mreje încă o dată, ci condamn acei bărbaţi care deşi aflaţi într-o relaţie, acceptă în viaţa lor acea fostă care îşi are locul doar în trecut. Iar trecutul e trecut, lăsat în urmă. Nu se amestecă cu prezentul.

Toată stima mea pentru bărbaţii care sunt extraordinar de drăgălaşi atunci când declară iubire eternă partenerelor actuale, dar care la prima ceartă fug în braţele fostelor, disponibile să îi strângă la pieptul lor si să le ofere acel sprijin sexual care lor chiar le lipseşte. Un bărbat care are de unde alege e un bărbat fericit.

O femeie care descoperă că a fost trădată e o femeie tristă.

Am apreciat întotdeauna sinceritatea oamenilor. Şi puterea lor de a spune adevărul, chiar dacă în anumite momente a fost dureros. Am apreciat bărbaţii devotaţi, loiali, am admirat acei bărbaţi care au putut refuza o tentaţie, gândindu-se că ar putea pierde ceea ce au pentru un ceva ce au avut.

Oamenii nu se schimbă fundamental, doar se adaptează la situaţii noi şi la cei de lângă ei. În orice relaţie cuvântul cheie este echilibrul. Prefer să alegem momentele potrivite pentru a face paşi înainte plini de încredere şi inventivitate.

Nu mă preocupă trecutul, ci doar prezentul.

Reclame

2 comentarii

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s