Eu nu ştiu să iubesc decât fără măsură

Iubeşte şi respectă femeia. Priveşte-o nu numai pentru alinarea care ţi-o oferă, ci si pentru forţa, inspiraţia şi dragostea îndreptată către tine. Alungă-ţi din minte orice idee de  superioritate; nu există.

Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de ne­fericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, de­presia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, în­drăgostirea — toate ne spun ceva.

Ce simţi când vezi o fotografie cu un cuplu care azi nu mai există? Ce simţi când îl vezi pe el, alături de o ea care i-a măcinat într-un anume fel trecutul? Am văzut imagini, capturi care mi s-au părut normale, fireşti, de înţeles. Şi am zâmbit în sinea mea. M-am gândit apoi că atunci când iubeşti un om, îl iubeşti cu tot cu trecutul lui, temerile lui, fericirile lui.

Negi partea aceea din tine care se revoltă atunci când vezi nişte imagini care indică o apropiere.  Unele ţi se par cu neputinţă de suportat. Nici nu ştia că exişti când şi le-a făcut, iar faptul că ai pierdut atât de multe momente preţioase din viaţa lui, că a risipit atât de multă emoţie pentru altcineva decât pentru tine, este de neînţeles, de netrăit.

Uneori mă plâng de superficialitatea oamenilor, deşi accept faptul că suntem diferiţi, percepem o întâmplare altfel, o trăim altfel, iubim altfel, ne manifestăm altfel. Suntem diferiţi. Cu toate astea, sunt momente în care mă plâng de teama oamenilor, de frica lor de a revărsa măcar jumătate din toată dragostea pe care o poartă în interior.

Accept ploaia de reproşuri care m-ar putea uda pe mine până la suflet şi probabil că îmi voi cere iertare de la toţi cei pe care i-am mâhnit. Pentru că eu nu ştiu să iubesc decât fără măsură.

Singurul fel în care îmi pot măsura timpul sunt clipele când sunt cu tine şi clipele când nu sunt cu tine. Nu ştiu de ce vibrezi în mine şi nici nu vreau să ştiu, pentru că m-am legat prea strâns de tine.

Mi-e dor de sărutul tău care a oprit timpul nopţii în loc, la fel de pătimaş, de tulburător, de intens. Pentru tine aş fi vrut să fiu, înainte de toate, frumoasă. Apoi exuberantă, spumoasă, mereu în vervă. Frumoasă cred că nu sunt, dar mă pot însufleţi, pot să fiu vie, desteaptă, interesantă.

Ştii unde sunt eu? Sunt tot acolo, croşetând mesaje suave pentru tine, sunt tot acolo, vrând să te văd şi tânjind să mă ascund de tine. Acolo sunt eu. Arunc câteva cuvinte pe foc, ca să încălzesc casa noastră, pe care, poate, o vom construi împreună.

Cred în legenda care spune că iniţial, bărbatul şi femeia formau sfere perfecte care au fost divizate şi aruncate pe pamânt de către zeii invidioşi, iar de atunci, ei, femeia şi bărbatul, nu fac decât să-şi caute jumatatea pentru a redeveni întregi. Jumătaţile seamănă între ele, şi de multe ori le văd mâna în mână, când se plimbă pe alei străine. Seamănă ca şi când ar fi făcuţi din acelaşi ou.

Da, cred în sufletele noastre pereche.

1462857_260776720742260_727739982_n

Reclame

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s