Am deschis uşa sentimentelor

Cand iubesti si ti se raspunde iubirii pe care tu o reversi asupra celuilalt, totul e frumos, simplu, minunat. Nu-ti ramane decat sa fructifici fiecare sentiment si sa-l lasi sa creasca in tine. Sa-l asezi cu grija in inima celuilalt.

Se mai intampla sa iubesti un om, sa ii oferi tot ce ai mai frumos, dar sa nu stii daca sentimentele sunt reciproce. Te zbati, plangi, te cutremuri in incertitudine si deznadejde, ii faci toate mofturile, ii arati cat de mult inseamna pentru tine, dar primesti inapoi indiferenta. Probabil cel care se simte si se stie iubit, este atras de acest joc in care el nu da, ci doar primeste.

Apoi iti dai seama ca iubirea cea mai adevarata e aceea in care nu astepti nimic in schimb. Suferi odata cu el, te bucuri odata cu el, razi odata cu el, dar cand ajungi acasa, plangi tu singura, fara ca el sa stie. Sau chiar daca stie, e posibil sa faca alte lucruri mai importante decat sa-ti aline tie durerea.

Iti amintesti de discutiile in care vorbeati despre incredere. Si cauti multimea de lucruri care se afla in interiorul tau. Stii ca poti sa-ti valorifici calitatile, stii ca iti cunosti limitele, si ca esti o persoana unica, cu zambetul lipit pe buze.

Te stii un om capabil, inteligent, frumos si bogat sufleteste, dar in acelasi timp iti doresti ca aceste lucruri sa fie vizibile si pentru cel care-ti ocupa gandurile.

Cand toamna tarzie deja si-a facut aparitia, deschizi usa sentimentelor. Ploua, bate vantul, observi frunzele amestecate pe jos si privesti cu sufletul chinuit melancolia, pe care ai zarit-o inca de cand ai deschis prima oara usa. Usa sufletului. Te simti vulnerabila si iti doresti sa fii dezmierdata. Tot acolo, in casa subreda a sentimentelor.

Lasi timpul sa treaca si te intrebi de ce oamenii se tem de sentimente. De ce le ascund, fug de ele si le resping. Le blocheaza si se impiedica atunci cand merg prin viata. Ii tulbura, dar nu isi dau seama ca atunci cand o mana vrea sa ii prinda, sufletul le devine mai usor. Singuratatea doare. In singuratate nu cresti.

Sunt momente in care iti vine sa-ti versi lacrimile undeva, dar sa nu le stie nimeni. Daca ai putea sa imparti toate incercarile vietii, intreaga lume nu ti-ar fi de ajuns. Daca ai vedea durerea din inimile indurerate, probabil ai vedea ca nu intotdeauna durerea ta este cea mai mare, desi o simti cum te sufoca in noptile reci.

Daca ai putea sa vezi lacrimile care siroiesc din ochii tristi, poate te-ai gandi mai mult la povestea lor decat la a ta. Uneori e suficient sa imparti zambete ca sa inmoi inimi.

Seara, cand aluneci intre asternuturile lipsite de viata, te intrebi de ce oamenilor le place sa se joace. De ce prefera acel „te plac dar nu iti spun” in locul unui „te vreau si am nevoie de tine”. Te intrebi de ce oamenii prefera fiintele inaccesibile, dar care in timp le demonstreaza ca nu le merita sufletul, in locul acelori oameni care zambesc frumos, iubesc intens si le-aseaza inima in palma.

In fiecare noapte ti se face frig pentru ca esti sensibila, si pentru ca cea mai usoara atingere te doare. Si doare distanta, timpul, dorul. Sufletul tau e obisnuit sa lupte, dar are nevoie de dragoste, ca sa poata respira fiecare sentiment.

Niciodata sa nu auzi doar cuvintele. Priveste in spatele lor si observa ca dincolo de cuvinte, se afla omul care ti-ar imparti viata. Si ti-ar oferi din ea momentele pe care tu sa stii sa le potrivesti, undeva in timp, intr-un album al amintirilor.

De cate ori iti va fi dor, sa-l deschizi, sa zambesti, si sa iubesti!

tumblr_m42xukFwAl1r4ueyro1_r2_500

Reclame

1 comentariu

  1. Sa fie oare atat de speechless pentru toti cititorii acestor randuri, sau doar mie sa mi se pare ca este o punere in revista a unui suflet ce traieste intens fiecare sentiment din paleta de sentimente ale acestui Univers? Adevarata calatorie, adevarat si pur sentiment sublim de iubire cu tot ce inseamna si are iubirea mai bun in ea. O deschidere senzationala, un acces la care multi probabil nu au avut, si poate ca nici nu vor avea in viitor. Sun semne ca omenirea nu s-a pierdut cu firea, cu sufletul. Mai presus de toate, mai stim sa exprimam in cuvinte ceea ce simtim. Uimit, uluit, impietrit, cu degete amortite, dar ma lupt si scriu. Ma inclin in fata sufletului tau si iti trimit un gand bun, un gand curat, de apreciere si de multumire ca ne-ai facilitat un bilet gratuit spre deep down inside-ul tau. Jos palaria!

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s