In cautarea marilor senzatii: Nasterea

Ma gandesc la acea intamplare a fiintei mele care m-a transformat din femeie rasfatata in mama. Pastrez intacta emotia amintirii, vartejul acela de senzatii care urca in mine, ca un anafor salbatic, chiar si acum, cand incerc sa asez pe hartie povestea gandita mereu, razgandita, a venirii pe lume a pruncului meu.

Nu eram pregatita sa raman insarcinata. Mi se parea ca pot sa mai astept o viata pana sa ma hotarasc sa am copii. Cu toate astea, sarcina a fost instelata de emotii. Nu doar de emotii frumoase, ci si de ingrijorari nebunesti. Temeri pentru viata mea si pentru viata copilului. Aveam o labilitate emotionala care ma facea sa izbucnesc in plans la fiecare adiere de vant. Citeam istoriile cu mame fericite, deopotriva cu cele legate de mame nefericite si toate acele randuri ma faceau sa vars fluvii de lacrimi.

Nasterea in sine a fost o aventura la care nu ma asteptam, un periplu teribil intr-o lume plina de durere si de teama, si de neasteptat, si de bucurie necontrolata. Cezariana nu era o optiune. Trebuia sa nasc, sa vad, sa simt, sa sufar, sa trec prin experienta cruciala a feminitatii. Nu mi-a parut rau. Din cauza faptului ca Eva nu mai lua in greutate, medicii au hotarat sa o scoata la lumina. Am tinut degetele incrucisate si m-am rugat in gand sa pot face anestezia epidurala. Dar mi-era interzis.

Anestezia i-ar fi putut face rau copilului, deci trebuia sa suport chinurile facerii. Pana sa ajung in momentul ala mi s-au facut numeroase calmante, si in clipa in care simteam ca isi fac efectul, as fi sarutat mana doctoritei care imi picurase in vene un drog minunat, care imi dadea curaj si liniste. Cei care nu stiu cat de profunde sunt durerile nasterii nu vor putea niciodata sa inteleaga cat de sublima e caderea in pacea simturilor.

Cand am ajuns in sala de nasteri, o femeie se afla in travaliu. Am urmarit-o scrasnind de durere. Vedeam vena de pe tampla ei dreapta zbatandu-se gata a plesneasca. Geamatul ei retinut imi sfredelea sufletul. Cand i-au scos copilul din pantec, un ghemotoc murdar de flegma si sange, agatat de un lant alunecos, am izbucnit in plans, usurata. La cateva ore bune am nascut si eu. Am urcat pana in varf Golgota unor dureri pe care nu mi le imaginam niciodata si nici nu le-as fi vrut nicicand. Mi-am pierdut mintile si rusinea de frica. Si m-am rugat in gand sa mor si m-am rugat cu voce tare sa-mi cioparteasca copilul din pantec ca sa mi-l poata scoate fara sa mai indur sfasierea aceea cumplita. Acum mi-e rusine de gandurile de atunci.

Cand am vazut-o prima oara, mi s-a oprit inima in loc, asa cum ti se opreste respiratia cand intalnesti marea iubire a vietii tale. Era de-o frumusete care ma naucea, avea o fragezime de portelan pe care si-a pastrat-o si astazi. Cel mai frumos copil din univers. Nu glumesc si nu sunt subiectiva. Ramane, pentru totdeauna, cea mai frumoasa fetita din galaxie. Credeti-ma.

vicenzo

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;In cautarea marilor senzatii: Nasterea&8221;

  1. O fată 29 Aug 2013 / 9:11

    Daca as putea sa descriu ce simt acum … as pune o poza cu o furtuna de emotii pe mare.
    Sa te bucure Eva cu tot ce inseamna si ce face toata vremea la fel ca in prima clipa. 🙂

    Apreciază

  2. Ruxandra 29 Aug 2013 / 9:28

    Multumesc. Iti doresc aceleasi lucruri. Si-o sa ti le doresc inca o data atunci cand David o sa vina pe lume.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s