Ultima scrisoare prietenului nevazut

*august. Cluj. Telefon care m-a anuntat ca a avut loc un accident. Patru oameni morti. Tu te aflai printre ei.  A fost momentul in care m-am rupt pe dinauntru.

Te-am acuzat mult timp dupa aceea. Te rugasem cu doar cateva ore inainte sa stai naibii acasa si sa nu pleci nicaieri. Degeaba. Daca as fi fost acolo, te-as fi oprit cumva. Pentru ca de fiecare data cand am simtit ceva, s-a intamplat. Si am detestat profund premonitiile care ma avertizau. Le aveam degeaba atat timp cat nu puteam preveni o tragedie.

*bilet de tren. Drum lung si apasator. Patru familii indurerate. Patru inmormantari in aceeasi zi. Prea mult chin si prea multa durere cuprinse in niste suflete firave.

N-am vrut sa te vad atunci. Era mai mult decat am putut sa suport. Am preferat sa-ti pastrez amintirea vie, am vrut sa-mi amintesc de tine asa cum erai, asa cum te stiam. Totusi, ai simtit ceva. Altfel nu mi-ai fi spus cuvintele alea. Nu ti-ai fi luat ramas bun de la mine intr-un mod care m-a impietrit si mi-a taiat respiratia.

Au trecut 7 ani. In toti acesti ani am vorbit cu tine in momentele in care as fi avut nevoie sa te aud, vad, simt. Ti-am vorbit despre Eva, ti-am povestit cum creste, ti-am vorbit despre bucuriile si tristetile mele, asa cum o faceam si atunci cand stateam de vorba cu orele, si parca tot nu erau suficiente cuvintele. Ultima oara cand am venit, nu imi amintesc daca am dormit mai mult de 2 ore in 3 zile. Ne-am plimbat, ne-am ascultat si am facut planuri. Am stat intinsi pe covor, si-am ales numele copiilor pe care ii vom avea fiecare. Ti-am promis atunci ca o sa-mi botezi copilul si ca o sa te silesc sa te imbraci in costum. Ti-am spus ca ne vom intalni la cateva luni si-o sa schimbam impresii, ca o sa facem poze multe pe care o sa le adunam in albume.

Femeia pe care o iubeai atat de mult ti-ar fi devenit sotie. Si-ai fi stiut sa o faci fericita si sa ii adori fiecare zambet. Stiu asta. Si mai stiu ca desi nu m-am vazut niciodata mireasa, in momentul in care s-ar fi intamplat, te-as fi pus sa-mi tii trena si sa ma tii de brat cand am fi intrat in biserica. Am ras atunci de toate tampeniile pe care ni le imaginam. Cresteam vise. Aveam grija de ele. Pastram liste. Bifam lucrurile indeplinite.

Mi-ai fost prieten bun, inca de cand eram copii. Am crescut impreuna. Am cantat, dansat, invatat, ascultat, visat impreuna. Ne-am certat de o multime de ori dar de si mai multe ori ne-am impacat. Eu faceam pe inabordabila, tu pe arogantul. Apoi reveneam la vietile noastre ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Te-am cunoscut cu bune si rele, cu dureri si fericiri, cu zambete si lacrimi.

Nu m-am gandit ca o sa vina o zi in care o sa pleci. Definitiv si iremediabil. As fi preferat sa stiu ca nu vrei sa imi mai fii prieten, ca ma urasti, ca nu mai insemn nimic pentru tine, dar sa te stiu viu, teafar, fericit. N-am asteptat vreo garantie ca vei ramane alaturi de mine pana la sfarsit. Dar ar fi trebuit sa ma pregatesti, sa ma pot desprinde mai usor de tine. Te-am iubit ca pe un frate. Si-n toti acesti 7 ani, ti-am simtit dureros lipsa.

Nu mi-a fost usor sa accept, sa suport si sa inteleg pierderea. Dar am invatat sa pierd. Si sa accept ca oamenii nu imi apartin si nu ii pot lega de mine.

Acum iti spun ca sunt bine. Desi se-ntampla sa trec prin perioade urate, voi fi bine. Imi iau tot trecutul si il pun intr-un loc ascuns si sigur. Am nevoie sa-mi traiesc doar prezentul, departe de ceea ce a fost. Las in urma toti oamenii care m-au ranit, las in urma toate acele lucruri sau intamplari care mi-au lasat urme pe suflet. Nu o sa iti mai vorbesc, nu o sa te mai caut cu gandul, si nici nu o sa iti povestesc despre el. Pot doar sa spun ca acum, la momentul asta, sunt fericita. Si ca se intampla tot ceea ce mi-ai dorit cu ani in urma. Da, pentru prima oara se intampla. Si simt. Inteleg. Ascult. Visez. Iubesc.

Nu mai veni. Nu mai vreau sa-ti simt prezenta. Nici atunci cand deschid usa, nici atunci cand plang singura in camera mea. Suntem in lumi diferite. Sper sa ai liniste acolo, si sa fie totul alb si frumos.

Se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi. Iubirea inseamna sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te apropie cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem.

goodbye2

Reclame

8 comentarii

  1. Amintirile vin și nechemate. Iar imaginile de demullt se înfiripă uneori din nimic. Mi-ar plăcea să știu că ceea ce ai scris tu a ajuns, cumva, la el. Dar nu știu… chiar nu știu. Tocmai de aceea prețuiește ce ai, trăiește-ți bucuriile și savurează fiecare clipă. Dincolo s-ar putea să fie numai… tăcere.

    Apreciază

  2. Nu stiu daca ceea ce am scris a ajuns la el. Nu stiu daca am reusit sa pun in cuvinte tot ceea ce am vrut sa transmit, sa ii transmit. Da, pretuiesc ceea ce am, tocmai din cauza asta spun ca lumile noastre sunt atat de diferite. Probabil acolo e multa tacere. Si liniste. Aici sunt multe cuvinte si suficient zbucium. Multumesc, Sonia. Stii intotdeauna ce sa imi spui.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s