Când mă perind prin sufletele oamenilor

Am cunoscut-o când aveam vreo 15 ani. Nu mi-a plăcut niciodată să abordez oameni, oricât de vorbăreaţă aş părea. Nu mi-a plăcut să caut pretexte infantile doar pentru a smulge câteva vorbe de la o persoană străină. Chiar şi acum, când nu mai sunt o adolescentă, sunt reticentă atunci când un om începe să-mi vorbească fără să ştie nimic despre mine. Simt că-mi invadează intimitatea.

Nu vorbesc cu mămicile în parc despre cât timp am alăptat-o pe Eva, despre cât de greu sau uşor a început să vorbească sau despre primul pipi făcut în pat. Asta nu-nseamnă că nu-s sociabilă, doar că nu-mi place ca cineva să intre în viaţa mea fără ca eu să îl fi poftit.

În ziua aia stăteam pe o bancă. Şi mă gândeam la ce mă aşteptaRobes de mariée a-line
pentru că mama tocmai aflase că am chiulit un semestru întreg de la şcoală. Şi mai eram şi în primul an de liceu. Mă resemnasem şi aşteptam pedeapsa capitală. Rugăciunile nu mă ajutaseră şi-mi aşteptam cuminte sentinta. Atunci a venit ea, s-a aşezat lângă mine şi m-a întrebat ce mă supără. Nu ştiam până atunci că pot fi atât de uşor de citit.

Treceam destul de des una pe lângă alta fără să ne adresăm vreun cuvânt. Când doi oameni locuiesc în blocuri alăturate nu au cum să nu se observe. Poate în ziua aia se marca un început. Nici acum nu ştiu. Ştiu doar că simţea nevoia să vorbească cu cineva, voia să fie ascultată. Nu de oricine, ci de un om total străin, care nu-i cunoştea nici temerile, nici bucuriile.

”Călătoresc destul de des în Franţa. Iubesc Parisul, cu turnul lui, cu tot. Îmi plac plimbările lungi şi cafelele savurate în linişte. Îmi place când mă ţine de Robes de mariée Empire mână şi-mi spune că sunt acea parte din sufletul lui, care nu se va pierde niciodată. Sunt fericită când ne întoarcem acasă, când ne ascultăm gândurile şi ne împletim trupurile într-o armonie aproape perfectă.”

Toată familia ei era legată de Franţa, de ceea ce vedeau şi trăiau acolo. Ştii, a fost dureros să văd o femeie atât de dedicată unei iubiri. Parcă respiram odată cu ea fiecare emoţie. Mi-a arătat o cutie ascunsă sub pat. A luat-o de acolo cu mâini tremurânde, încercând să-mi dezvăluie conţinutul. Vedeam cum scoate la iveală hăinuţe de nou născut, şi roz şi albastre, am văzut şi rochiţe şi costume pentru băieţei, am văzut obiecte minuscule potrivite unui copil ce urma să vină pe lume.

”Într-o bună zi ne vom căsători. Vom avea copii. Nu ştiu câţi, dar eu îl aştept cu nerăbdare pe primul. Cumpăr toate astea pentru că mă gândesc cu emoţie la momentul în care voi rămâne însărcinată. Îmi doresc să simt acea fiintă mică şi plăpândă, cum creşte în pântecul meu. Vreau să-i cânt în fiecare seară şi când îmi mângâi burta să ştie că voi fi acolo, pentru totdeauna.”

O admiram pentru felul în care îşi trăia iubirea. O admiram pentru faptul că respira pentru el şi nu se temea să-i arate cât de mult înseamnă el în viaţa ei. Se crease un fel de dependenţă, prepupun, căci ori de câte ori nu îl găsea când îl căuta, intra în panică şi îşi făcea o mulţime de griji. Apoi sufletul se aşeza la locul lui, când apărea sau îi spunea că a trebuit să rămână peste programul de lucru.

I-am urmărit mult timp, multe luni, poate chiar ani. Era ceva în felul în care o privea. De câte ori îşi îndrepta privirea spre ea, femeia din ea era fericită. Strălucea. Emana fercire prin toţi porii. Şi-i iubeam pentru felul în care se iubeau, se ajutau, se sprijineau. Erau doi oameni care învăţaseră să trăiască unul pentru celălalt.

”Noi, bărbaţii, am fost învăţaţi încă de mici să nu ne exteriorizăm atât de uşor precum o faceţi voi, femeile.  Dacă un bărbat nu îţi declară permament dragostea lui, nu înseamnă că nu te iubeşte cu tot sufletul. E suficient să simţi. Să-l ştii acolo, oricând dispus să te asculte şi să te cuprindă în braţe când ai nevoie de el. Vorbele şi gesturile ei au intrat acum şi în obiceiurile mele. O respect pentru ceea ce este şi pentru ceea ce devine alături de mine. O iubesc atunci când o văd dezgolită în faţa mea, atunci când temerile nu-şi fac loc între noi. O iubesc pentru fiecare zâmbet, fiecare lacrimă şi fiecare moment în care îmi e dor. Ruxandra, să nu laşi oamenii să te rănească, doar arată-le cum să te iubească”.

Apoi au plecat. În Franţa. Acolo se simţeau acasă. Acolo au ales să-şi consume iubirea. Azi, întâmplător, i-am revăzut. Palma ei îşi făcea loc în palma lui. El îi aranja o şuvită de păr iar ea îi zâmbea cu dragoste.

Vreau să cred că doi oameni sunt capabili să se iubească veşnic. Sunt oameni care îşi sunt stabili, sunt oameni care se descoperă, se alintă şi se iubesc, trecând peste toate obstacolele şi dărâmând orice barieră.

Mintea mea nu stă niciodată. Şi nici sufletul.

beautiful-couple-cute-photography-Favim.com-321156

Reclame

5 comentarii

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s