Despre oamenii care au ştiut cum să mă piardă

M-am trezit obosită de dimineaţă. Foarte obosită. Nu ştiu dacă e din cauza programului mult prea alert sau doar pentru că am nevoie de o pauză. Mai lungă. Uneori exambusinessrutina mă enervează atât de tare, încât aş lua-o şi-aş arunca-o hăt departe.

Aveam chef să mă plimb o oră, să merg la biblioteca naţională şi să citesc o carte bună, cu o cafea alături. 

Când merg spre birou, când merg la vreo întânire, când am de făcut vreun drum, aleg calea cea mai lungă. Că în timp ce ascult muzică îmi ascult şi gândurile.

Mă gândeam azi la oamenii din viaţa mea. Mă gândeam la cei care au participat activ la formarea mea, la cei care au venit şi m-au lăsat să iau de la ei lucrurile bune care m-au transformat în ceea ce sunt acum. M-am maturizat prea devreme. Nu mă laud deloc cu asta. Îmi pare rău că a trebuit să cunosc partea întunecată a vieţii exact în momentele în care poate aş fi preferat să mă mai joc cu păpuşile sau să mâzgălesc cu creta pe asfalt.

Câteodată mi-e dor de  inocenţa de atunci..

Viaţa mi-a scos în cale multe javre, oameni care în timp mi-au demonstrat că nu valorează nimic, oameni care m-au obligat să îi scot din viaţa mea. Dintotdeauna mi-a plăcut
E20-097
să ascult. Să fiu acolo. Să fiu omul pe care să te poţi sprijini atunci când n-ai suflet blând alături. Am fost deschisă, am oferit, am ajutat, am dat tot ce am avut mai bun. Nu vorbesc de iubire, nu vorbesc de relaţia femeie-bărbat, ci de relaţia om-om.

O să-ţi spun cât de greu poţi să mă câştigi şi cât de uşor mă poţi pierde. sunt lucruri ce nu se pot nega.

O să îţi mai spun ce m-a durut.

Nu m-au durut promisiunile oamenilor care au apărut în viaţa mea şi mi-au însirat poveşti. Nu m-au durut cuvintele false rostite de cei care ar fi vrut să cred în sinceritatea lor. Nu m-au durut nici momentele în care acei oameni au plecat, pentru că am ştiut de la început că vor pleca. Nu primesc lângă mine oameni care nu se pot deschide în faţa mea, care nu ştiu să mă aprecieze pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot să ofer. M-a durut atitudinea acelor oameni care mi-au jurat că vor avea grijă de sufletul meu, care mi-au spus că îmi vor şterge fiecare lacrimă, dar în momentul în care din cauza lor a curs potopul, au tăcut brusc. M-au durut jignirile spuse la ceas târziu, faptele meschine şi acel iartă-mă aruncat în grabă şi nevenit din suflet, de acolo, din adâncuri.

Ştii, oamenii s-au învăţat să tot iert. Să accept. Să merg mai departe deşi e luptă crâncenă în interiorul meu.

Am fost femeia care a tăcut prea mult şi care nu putea să rănească. Da, mă doare suferinţa celorlalţi. Mă consumă. Dar şi mai mult mă epuizează oamenii care vor doar să ia şi care au o sete incontrolabilă de a mă lovi, acolo, unde sufletul mi-e făcut ghem şi sângerează. Când n-am mai putut să tac, când eu nu i-am mai vrut, m-au vrut ei pe mine. Şi brusc şi-au dat seama că sunt bucata aia dintr-un puzzle, indispensabilă în viaţa lor.

Şi vine o zi când pur şi simplu plec. Şi-mi iau sufletul cu mine, după ce reuşesc să-l eliberez şi îi permit să simtă.  

Vine ziua aia când aleg să trăiesc departe de cei care m-au sfărâmat pe dinăuntru. Şi atunci realizez că nu a mai rămas nimic. Ştii, sentimentul e năucitor, să vezi că nu mai poţi simţi nici măcar o emoţie, să îţi dai seama că e ca şi când n-ai fi existat vreodată acolo, pentru că eşti gol. Dar laşi acel spaţiu liber pentru un om care ştie să fie sincer, să te asculte, să fie lângă tine, nu neapărat să te şi iubească.

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.  Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună. Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă. Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc. Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine. Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.  Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri…

Azi:  Ești departe. Sunt dependentă de liniștea pe care mi-o oferi.

On_the_Road_-_Little_Girl_and_a_Dog

Reclame

10 comentarii

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s