Dincolo de bine, dincoace de rău

Dacă îndrăznesc să mă plâng că oamenii nu fac din dragoste nici jumătate din ce-ar putea să facă de frică, trebuie să accept că, după ploaia de reproşuri care mă va uda pe mine până la suflet, o să-mi cer iertare de la fiecare dintre cei pe care i-am mâhnit.

Pentru că eu nu ştiu să iubesc decât fără măsură.

Nu aş duşmăni niciodată o femeie care îi propune bărbatului lânga care trăiesc o aventură de o zi sau de o viaţă, dar nu l-aş ierta pe cel care ar pângări dragostea şi legămintele noastre, pentru un ceas, o zi sau o lună de hiperexcitaţie, de trai periculos sau de viaţă dusă printre secrete ispititoare. Şi, în niciun caz, nu m-aş putea supăra pe o femeie care s-ar dovedi că merită profund şi cu adevărat dragostea bărbatului care lângă mine nu şi-a găsit nici tihna, nici lumina.

Nu, nu pe femeile libere le acuz. Nu, nu pe bărbaţii care trăiesc cu femeile altora îi găsesc vinovaţi. Ci pe aceia care, deşi prinşi oficial şi de bună voie într-o relaţie, nu-şi recunosc nefericirile şi pornesc la dulcele, scarbosul sport al agăţatului pe furiş.

Sunt friguroasă, dar îmi place să port veșminte subțiri. Sunt puternică, dar îmi place să fiu alintată. Sunt femeie, dar mă tratez, luându-mă la trântă cu decizii bărbătești.

Trăiesc de-o viață balasandu-mă între decizii contrare, mă învârt într-un univers de contraste. Aleg mult și culeg prost. Tânjesc să învăț regulile comparației sănătoase, dar nu izbutesc să diferențiez binele de mai bine, răul de mai puțin rău. În vreme ce alții trăiesc în păƒrul vieții, eu merg, îndârjit, în răƒspăr.

Pentru că în seara aceea îndrăgostită, am priceput că degeaba de-o viață întreagă încerc să ies din mulțime. Mă încordez să rup rândurile, să sfâșii chingile, să încalc obiceiurile. Să fiu altceva, mai mult, mai altfel decât ceilalți. Pentru că, totuși, fericirea adevărată, profundă, memorabilă, n-am găsit-o decât în clipele de răvășitoare banalitate.

În zilele în care am avut pentru cine să plâng și s-aștept, să gătesc și să ard nu mâncărurile, ci inima mea.

La temelia iubirii am așezat, cu lopata, strălucirea totală a sufletului meu. Și am bătut la porțile împotrivirii cu bătaia ruptă din rai a inimii îndrăgostite. Numai că, atunci când mi-am dorit mai năpraznic să izbutesc, strădania mi-a fost în zadar. Am rămas cu fruntea asudată, cu mâna întinsă și însângerată, să aștept o decizie pentru care s-a făcut târziu.

Și totuși există sâmbete molcome și există duminici ospitaliere.

Există ceasuri în care avem dreptul să ne refugiem în propriul nostru zâmbet.
Există drumuri tivite de maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile.

Există bani destui pe lume pentru cei care și-i doresc mai presus de dragoste și există iubire fără margini pe pământ, pentru cei care o prețuiesc cu măsurile valorilor supreme. Doar puterea noastră de a ne face timp să le căutăm, să le așteptăm nu este aproape niciodată de ajuns.

Alice Nastase.

20120712085240659

Reclame

1 comentariu

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s