Zborul meu cu aripi frânte

Mă gândeam într-o zi că ar trebui să fac toate lucrurile pe care mi le doresc. Nu pot şti ce-mi rezervă ziua de mâine, dar ştiu ce pot face azi. Nu mi-e frică de înălţimi, ba chiar trăiesc o stare care mă fascinează. În vis, zborul meu este perfect. Întotdeauna cald şi lin. Mult timp am trăit cu teama de eşec, de prăbuşire din înaltul cerului.

Încă mai am oameni în preajmă care încearcă să îmi reteze elanul exact în momentul în care încerc să îmi iau avânt în zborul meu. Dar tot îmi mai păsa. Mi-e greu s-ating starea aia de indolenţă şi indiferenţă. E ceva în mine care îmi spune să nu plătesc cu aceeaşi monedă, oricât de crunt aş fi lovită. Îi ştiu bine pe cei care încearcă să îmi frângă aripile. Pentru orice om, zborul ar trebui să însemne libertatea absolută. Ar trebui să sperăm, să visăm, să trăim, aşa cum ne dorim şi cum credem că ne face bine.

Nu e prima oară când viaţa mă obliga să o iau de la capăt. Începutul este întotdeauna greu, dar niciodată imposibil. Şi-am găsit cu surprindere un nou set de aripi, frumos ambalat. Găsesc în mine curajul de a mă ridica, de a-mi continua drumul, de a zbura din nou, chiar şi pentru câteva clipe.

Nichita Stanescu m-a învăţat o lecţie de zbor. În primul rând îmi strâng umerii şi apoi mă înalţ pe vârful picioarelor. Închid ochii. Refuz auzul. Îmi spun că voi zbura. Când crezi cu adevărat într-un lucru, când îţi laşi sufletul să simtă, chiar se întâmplă.

Mi s-a mai spus aşa: Ai în tine acum tot ce ai nevoie să te descurci cu tot ce viaţa aruncă în tine. Poţi şi ştii că poţi. Trebuie doar să vrei şi vei reuşi. Au fost ultimile cuvinte pe care le-am auzit atunci. Încă le mai simt intensitatea în momentele de răscruce.

Într-un timp trist am văzut că marea dorinţa a omului este aceea de a păstra clipa. Putem eterniza clipele fecunde şi inspiratoare: un ton al vocii, o privire, un gest, un zâmbet sau o lacrimă care, prin graţia şi armonia lor, creează o frumuseţe nepieritoare. Restul e zadarnic.

Azi, doar azi, trec de la optimism la pesimism, dacă înţelegi ce vreau să spun. Şi-o să vezi câteva lucruri. Oarecum triste.

În timp ce îmi fac planuri constat cu tristeţe că viaţa este ceea ce ni se întâmpla. Fericirea devine înspăimântătoare la gândul că durata ei este minusculă, comparativ cu amintirea ei. E trist cum viaţa poate deveni o tortură zilnică atunci când iubeşti pe cineva care pare mereu să aştepte altceva sau pe altcineva. E trist că mereu am fost cea mai bună alegere, dar fiecare sentiment mi-a transformat amintirile în ochi murdari pe-un geam aburit. Şi totuşi…m-am răzvrătit prea târziu.

Şi tot mai sunt optimistă. 

Optimismul ne face plăcuţi şi vioi, mai susceptibili de a reuşi. Cred în schimbările sufletului. Şi-n faptul că ne schimbăm permanent aspectul în faţa soarelui. Fericirea nu este o destinăţie, nu există un moment, un punct al fericirii de atins. Adevărata fericire constă în optimism. Eşti fericit atunci când eşti împăcat tu cu tine şi când ai zâmbetul la tine, oriunde te-ar purta paşii.

Speranţele sunt cele mai bune învestiţii dintr-o viaţă. În felul ăsta ai parte de închipuiri şi gânduri frumoase. Ce-ar însemna să nu mai avem speranţe? Nu ne-am alege cu nimic. Când eşti încrezător totul este frumos. Chiar şi ceea ce unora li se poate părea urât. Cred că optimismul e parte din mine în cele mai dese clipe. Uneori e şi o terapie, căci în momentele grele zâmbesc.

Am învăţat să zâmbesc chiar şi atunci când când ceva pe dinăuntru plânge. Am învăţat să fiu tristă şi supărată doar în momentele mele de singurătate. E bine să arăţioamenilor zâmbete, nu dureri.

Ai grijă cu ce-ţi stropeşţi visele. Stropeşte-le cu griji şi teamă, şi vor creşte buruieni care vor sugruma viaţa din ele. Stropeşte-le cu optimism şi soluţîi, şi veicultiva succesul. Totdeauna caută căi pentru transformarea problemelor în ocazii pentru succes. Permanent caută moduri de a-ţi hrăni visele. 

Încă mă hrănesc.

308688_605705372775459_954681406_n

Reclame

8 comentarii

  1. Optimismul nu rezolvă problemele, dar te face să lupți pentru soluționarea lor.
    Optimismul nu îndeplinește visurile, dar este primul pas spre realizarea lor.
    Optimismul nu alungă spaimele, dar aduce speranță.
    Sunt Sonia și sunt dependentă de optimism. Este o dependență pe care o recomand. 🙂

    Apreciază

  2. Cred că e vorba şi de cerinţă, adică, poţi fi optimist în visare, dar ai nevoie de acel pragmatism în abordare. Spre exemplu, mie mi se întâmplă că Universul(sau Dum, cum îi zic eu) îmi trimite chestii pe care mi le doresc, fie materiale, fie spirituale, în doze mici, însă nu i-am prins pe deplin „mişcarea”. I-adevărat, zâmbetul e cel care-mi aduce, dar mai e încă ceva…pe care cândva o să-l spun, dacă l-oi dibui în adevărul lui, ca să-l înveţe şi alţii.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s