Scrisoare unui tată inexistent

Am evitat întotdeauna să vorbesc despre tine, cu atât mai mult să îţi scriu. Dar mi-am adus aminte de o zi în care priveam de undeva de pe o bancă, un bărbat care se juca cu un copil. I-am văzut dandu-se în leagăn, alergandu-se, râzând şi trăind intens momentele de atunci. Am văzut un copil fericit şi-un bărbat care ii prindea cu drag mâna atunci când acesta i-o oferea. Am simţit nevoia lui de a fi protejat, de a se şti în siguranţă şi modul în care încerca să prelungească timpul incolacindu-şi mânuţele mici în jurul gâtului lui.

Iar azi m-am gândit la tine. 

M-am gândit că nici măcar nu ştiu cine eşti. Nu ştiu dacă ai ochii albaştri sau verzi, nasul strâmb sau buze cărnoase. Nu cunosc numele bunicilor mei. Nu îţi ştiu trecutul şi habar n-am ce parte din mine te reprezintă. Sunt prea multe goluri şi nicio amintire cu tine. Nici măcar una.

Au trecut 25 de ani. Nu ai făcut niciun pas spre mine, deşi ai avut atâtea uşi deschise. Ştiai drumul. N-am fost responsabilă pentru eşecurile tale şi nici pentru faptul că ai fost un nemernic. Cu toate astea, în fiecare an mai adun încă o lacrimă pe care-o adaug fiecărei cifre. Nu plâng pentru tine, ci pentru faptul că n-am reuşit să stârnesc în sufletul tău vreun sentiment.

N-ai fost lângă mine în prima zi de grădiniţă, nici în ultima. N-ai ştiut cum mi-a fost în prima zi de şcoală şi disperarea de atunci, când mă vedeam singură printre atâţia străini. Nu m-ai învăţat să scriu sau să citesc. N-ai mers cu mine în parc. Nu te-ai jucat cu mine. N-ai fost acolo când am luat prima notă proastă şi nu ştiam cum să procedez să o ascund de mama.

N-ai ştiut când goleam parfumurile mamei şi le puneam în sticluţe minuscule sau când aprindeam toate beţişoarele de chibrituri, pe care le aruncam în spatele oglinzii din camera ei. Nu ştii câte pungi de apă am aruncat pe geam, câte ore stăteam în faţa blocului jucând şotronul sau insirandu-mi colecţia de păpuşi, fiind mândră de ceea ce primeam în mod constant.

N-ai ştiut când bunicul mă strângea în braţe şi mă lua cu el la piaţă ca să-i cheltui toţi banii şi habar n-ai câte sacrificii au făcut ei pentru că eu să fiu fericită. Da, am certitudinea că ei au fost cei care m-au transformat în ceea ce sunt astăzi, şi mi-e atât de dor de mângâierea lor.

Tu, nici măcar nu m-ai privit de la distanţă! 

Dacă ai fi făcut parte din viaţa mea, dacă măcar o dată pe an ţi-ai fi găsit cuvintele şi mi-ai fi urat banalul ăla de “La Mulţi Ani”, pentru mine ar fi contat. Pentru că aveam doar 13 ani atunci când ţi-am blestemat lipsa şi indiferenţa. Dacă ai fi fost acolo aş fi continuat să am o copilărie fericită.

Te-am căutat atunci, numai că să-ţi strig în faţa toată furia care se adunase în mine, te-am căutat numai să îţi spun că eşti un om de nimic şi că nu meritai un copil ca mine. Te-am căutat, ca să văd dacă mă pot privi în ochii tăi. Apoi am renunţat. M-am iertat pentru toată ranchiuna pe care ţi-am purtat-o şi pentru faptul că te-am judecat fără să te cunosc.

Cândva, când stăteam de vorba cu bunica, mi-a spus că va veni o zi în care o să vrei să mă cunoşti, dar că o vei face atunci când voi fi adult şi când nu te va mai căuta nimeni pentru susţinerea mea financiară. Nu mi-ai oferit nimic atunci când am avut nevoie. Când vei vrea să ştii cine sunt, dacă o vei face, doar când o să te privesc  şi-o să-mi simţi dezgustul, vei pleca fără să ai curajul să-mi adresezi vreun cuvânt.

Acum nu mai vreau să ştiu cine eşti.

Tocmai pentru că si eu, la rândul meu am un copil, voi face tot ce pot ca să alung oamenii ca tine din viaţa fetitei mele. Un copil are nevoie de protecţie, siguranţă, atenţie, iubire, sprijin, înţelegere şi multă căldura.

Tu eşti atât de rece, încât sunt convinsă că în sufletul tău e mereu iarnă! 

Iar în al meu e atât de cald şi atât de primăvară! Cât de diferiţi şi de departe suntem! Nu te regret, căci nu te-am avut niciodată, dar regret amarnic faptul că de tine încă mă mai leagă un nume!

tata_si_fiu_38271400

Reclame

19 comentarii

  1. Mie tata mi-a fost mereu alături şi acum, că nu mai e printre noi, îi simt lipsa foarte mult. E tristă povestea ta dar ar putea fi o lecţie pentru cei care îi au pe părinţi alături şi nu îi apreciază.

    Apreciază

    1. M-am iertat, da. Cred ca l-am iertat si pe el, inca nici eu nu stiu. As avea nevoie de multe raspunsuri, dar am incetat sa le mai caut. Nu inteleg indiferenta asta si toata nepasarea pentru cel care e sange din sangele tau. Dar stiu ca sunt oameni lipsiti de scrupule, care traiesc foarte bine in mizeria lor.Tocmai asta e motivul pentru care nu mai vreau sa stiu cine e.

      Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s