Când am devenit mamă

..totul s-a schimbat.

Atunci cand cei din jurul meu îmi spuneau că si ei sunt obosiţi dar că eu dorm prea mult, m-am hotărât să merg la un medic, să aflu de la ce provine starea aia de oboseală care practic mă obliga să stau în pat şi să visez lucruri frumoase. Am descoperit atunci că în mine creştea o fiinţă, care la vremea constatării era cât un bob de mazăre. A fost un soc pentru mine. Şi o bucurie enormă, mai bine zis fericire atinsă la cotele maxime.

Prima care a aflat a fost bunica. S-a bucurat şi mi-a spus că mă susţine, deşi ştiam că în ochii ei eram un copil care urma să aibă un copil. Din partea viitorului tată am avut parte de nişte reacţii violente, care m-au bulversat complet şi n-am putut să nu simt dezgust pentru laşitatea care ieşea la suprafaţă. A urmat o perioadă grea, în care refuzam rugăminţile tuturor, şi aici mă refer la ideea lor fixă de a scoate pruncul din mine, cu ajutorul unor aparate pe care eu nici măcar nu pot să le văd. Mama nu a vrut să îmi vorbească un timp apoi a înţeles.

Era decizia mea şi trebuia să o accepte. Eram fericită că o aveam pe bunica, aproape zilnic lângă mine. Îmi pregătea mâncărurile preferate, ne plimbam, stăteam ore în şir de vorbă iar ea se tot gândea la puiul de om care se contura în mine. Era nerăbdătoare. Au urmat câteva luni chinuitoare, datorita starilor de rau prin care treceam. Dar ea creştea, iar eu începeam să mă simt mai bine. Şi-am plâns când s-a mişcat prima oară, atât de fericită eram. Comunicam constant, în anumite perioade ale zilei.

Eu îi spuneam ceva iar ea dădea din picioruşe. Ne uitam împreună la filme şi ascultam acordurile fine ale unor melodii care îmi linişteau sufletul. Apoi, într-o zi senină de toamnă, a venit pe lume. Devenisem mamă. Nu mai contau durerile fizice pe care le simţeam, era suficient să o văd şi să îi ating mânuţele mici şi fragile.

Trebuia să mă adaptez şi să învăţ lucruri noi într-un timp record. Dar cred că m-am descurcat foarte bine, şi toate cele care au urmat mi s-au părut fireşti. Nu-mi rămânea decât să mă bucur de fiecare zi în care o vedeam cum creşte. Nu uit primul cuvânt, primul pas, prima propoziţie rostită, prima strofă recitată, primul cântec, prima clipă în care mi-a spus că mă iubeşte. Iar cuvintele alea, spuse de-un om mic, mi-au intrat direct în suflet şi-acolo au rămas.

Ieri am avut o zi perfecta.

După ce am ajuns acasă, m-am trezit cu ea în spatele meu, ţinând în mâinile micuţe un buchet de trandafiri roşii, un buchet micuţ şi fragil, dar absolut perfect (toată treaba a fost regizată de mama, clar). Mi-a spus „La mulţi ani, mami”, şi m-am topit pe loc, dar am aşteptat cu emoţie îmbrăţişarea aia pe care mi-o oferă cu atâta dragoste. Şi i-am simţit buzele calde pe obraji în timp ce îmi spunea că sunt drăguţa ei. A văzut tortul care aştepta cuminte pe masa din bucătărie şi mi-a cântat La mulţi ani, după care am lăsat-o pe ea să sufle în lumânarea care astepta o dorinta rostita pe tacute.

Da, spun toate astea pentru că un copil în viaţa unei mame este o bucurie enormă. Incomparabilă. Nu înţeleg de ce unii părinţi trebuie să treacă prin clipe de coşmar, simtindu-se neputincioşi în faţa durerii copiilor lor care sunt bolnavi şi care strigă după ajutor, pentru a le fi alinată suferinţa. Dorinel are 4 ani. Dar a fost diagnosticat cu retinopatie, adică dezlipire totală de retină. Îşi pierdea vederea într-un ritm alert. Auzea tot ce se întâmpla în jurul lui, dar nu putea vedea. Dorinel are nevoie de o operaţie extrem de scumpă, dar care îi va reda vederea. Operaţia costă 30.000 euro. O sumă exorbitantă pentru o familie relativ simplă, dar frumoasă. Dacă vrei să-l ajuţi, găseşti toate detaliile pe blogul lui. Cred că şi o simplă distribuire a a situaţiei prin care trece i-ar putea fi de folos.

Nimic nu poate fi mai dureros pentru o mamă, decât să vadă în sufletul copilului ei cum îi plânge privirea.

mama-copil-iubire

Reclame

12 comentarii

    1. la o reclamă stupidă care zice că sunt lucruri care se pot cumpăra cu bani, însă pentru celelalte există Mastercard. există şi lucruri mai preţioase decât toţi banii din lumea asta, cam asta era ideea

      Apreciază

  1. Sănătatea este cea mai importantă …mai ales cea a copilului tău…e dur să asiști la chinurile celui mic fără să poți face ceva…

    Se vede că ești o persoană puternică, pentru că viața te-a făcut așa. Mă bucur că ai avut o zi frumoasă ieri, alături de cei dragi ție, de fiica ta

    Apreciază

  2. Alexandra, da, chiar si eu am fost surprinsa de frumusetea zilei de ieri. Dupa multi ani, am respirat usurata si fericita. Iti multumesc ca revii de fiecare data.

    Apreciază

  3. M-ai mişcat!
    La un moment dat, lucram într-un institut de proiectări. Şi cuvintele des rostite de desenatoarele care copiau desenele pe calc erau: „Nu mă mişca!”. Când auzeam asta, primul meu gând era că fata se emoţionează uşor.

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s