Oldies, but goldies

Născuţi la începutul anilor 80-90 vedem acum, în anul 2012, cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultura generală, pentru că asta însemna ceva o dată.

Suntem ultima generaţie care a jucat „Ascunselea” , „Castel”, „Raţele şi vânătorii”, „Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, „Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, „Pac Pac”, „Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fişe, dar primii care am facut petreceri video (închiriam un video şi stateam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casetele audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.

Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză.
Şi am cântat „MULŢI ANI TRĂIASCĂ” nu „HAPPY BIRTHDAY” la aniversări.
Am sorbit din ochi „Pasiuni” mai ales „Sunset” , chiar si „Dallas” .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi guma Turbo, sau puştile alea absolut superbe cu apă.
Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears.

Am citit „Licurici„, „Pif”, „Cireşarii”, şi am băut „Cico” şi „Zmeurată” si ni s-a părut ceva extraordinar când au aparut primele sucuri „de la TEC ” fără să ne fie teamă că „au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul.
Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri sa jucăm „Fântâniţa”, sau „Flori, fete sau băieţi”, sau „Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dadeă un pretext să „pupăm pe gură” pe cine „iubeam”.

Noi suntem cei care încă au mai „cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul „sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie „De cine iţi place?” că ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au „child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş”.

Suntem o generaţie de învingători, de visători, de „first-timers”.

M-am gândit să public postul ăsta după ce l-am recitit pe Facebook. Îl aveam păstrat dar nu m-am gândit să-l şi pun pe blog. O fac acum, pentru că vreau să spun câteva lucruri.

Îmi amintesc cu drag de perioada în care am făcut aproape toate cele de mai sus. Da, aşa era atunci, când eram copii, aşa ne-am trăit cele mai frumoase şi inocente momente. Sunt imagini din copilăria noastră.

Cu toate astea, cred că se vorbeşte prea mult despre ceea ce era atunci iar copiii din ziua de azi sunt desconsideraţi drastic. Noi am trăit alte vremuri. Atât am avut, atât am putut face.

Generaţia de azi e altfel. Şi nu trebuie să-i condamnăm pentru faptul că tehnologia avansează de la zi la zi iar ei îşi trăiesc altfel copilăria. E normal să se bucure de ceea ce li se oferă. Nu condamn copiii, ci părinţii care-i răsfaţă cu telefoane de ultimul tip şi alte lucruri care nu-s pentru ei, într-o anumită etapă din viaţa lor.

Copiii din ziua de azi se joacă, la fel cum ne jucam şi noi. Dacă aş lăsa-o pe fii-mea în parc cât ar vrea ea, ar dormi acolo, că niciun copil nu se satură de alergat, oricât de lungă ar fi ziua. Cu toate astea, se adaptează timpurilor de acum.  Şi este absolut firesc. Trebuie să progresăm, nu să regresăm. De ce să-i condamnăm pentru nişte lucruri pe care ei nici măcar nu le cunosc?

large23

Reclame

5 comentarii

  1. Cine-i condamnă, soro?! Pe noi ne-a condamnat cineva că ne uitam la televizoare color, pe când bunicii noştri aveau doar un difuzor în bucătărie? Ne-a condamnat cineva că doream să avem şi noi un video, să vedem filme cu karate sau cu scene deocheate?
    Fiecare generaţie durează 27-30 de ani şi toate au aceleaşi caracteristici: cei tineri vor să ţină pasul cu vremurile. Fiicei tale i se pare firesc să aibă LCD, calculator, telefon de ultimă generaţie. Şi dacă n-are, crede că e o defavorizată a soartei.
    Da, aşa am fost şi noi. Ca şi părinţii noştri, trebuie să ne străduim ca odraslelor noastre să nu le lipsească nimic. Îi răsfăţăm? Foarte bine, sunt ai noştri! Pe tine te-a rugat fiica ta s-o aduci pe lume? Sunt sigur că nu. Dacă ai născut-o, trebuie s-o ajuţi până pui mâinile pe piept. Mi se pare absolut normal, nu te plânge! Spune mersi dacă fiica ta e crescută bine şi n-o ia pe cărări greşite. Sunt atâtea tentaţii acum…
    Frumoasă postarea ta!

    Apreciază

  2. Multumesc! Nu stiu daca s-a inteles mesajul, eu ma refeream strict la oamenii care spun tot timpul ca adolescentii/copiii din ziua de azi sunt mult prea preocupati de tehnologie, decat de joaca sau umplerea timpului intr-un mod benefic pentru ei. Incercam sa spun ca acesti copii fac ceea ce trebuie sa faca, raportandu-se la ceea ce e acum, nu la ceea ce am trait noi, cand stateam si jucam sotronul sau mestecam gume Turbo.

    Spun ca si cei de acum se joaca frumos, pentru ca in orice vremuri am trai, copiii vor vrea sa se joace si sa descopere lucrurile frumoase si noi care apar in viata lor. Da, e normal sa oferim copiilor nostri ceea ce credem ca trebuie sa le oferim. Fii-mea e destul de mica acum, se joaca toata ziua cu papusile sau alearga in parc atat cat o tin picioarele. Si nu, nu i-as da tot ce imi cere, pentru ca adultul e cel care trebuie sa isi educe copilul in asa fel incat acesta sa faca diferenta intre ceea ce e un moft si ceea ce e necesitate sau pur entuziasm.

    Apreciază

  3. Bună! În curând și eu voi fi mamă. Dar încă îmi amintesc de copilăria mea cu cea mai mare plăcere: orașul era terenul nostru de joacă și ne petreceam majoritatea orele libere afara – in fața blocului, pe terenurile de sport ale școlilor și liceelor din jurul nostru, în parc, oriunde se putea juca. După televizor am fost și eu ahtiată o vreme, apoi a urmat calculatorul … si restul.

    O singură problemă am cu vremurile din prezent: părinții copiilor de azi, cum ai zis și tu. Îmi place să văd cum mișună copiii de toate vârstele prin parcul de lângă mine … și, crede-ma, e ca un mușunoi de furnici – peste tot dai de ei și asta mă bucură. Dar îi întâlnesc și pe cei care au grijă de ei (părinți, bunici, bone șamd).

    Unii mă încântă, alții mă dezgustă.- ultimii pentru că cedează fiecărui moft al copilului lor, nemaicontând prețul, dacă merită sau nu, dacă îii trebuie sau nu …. pentru că văd, în unele familii, că bătaia e încă ruptă din rai … pentru că se enervează când copilul lor pune câte o întrebare iar ei nu au chef sau nu știu să raspundă (cum să mai învețe acel copil dacă tu nu îl încurajezi) …. și mai există și categoria celor care își cocoloșesc copilul de parcă ar fi o bulă de săpun și să nu se spargă. Doamne câte mai vezi doar dacă te uiți! … Și asta fără să vrei.

    Textul în văzusem și eu pe Facebook de atâtea ori și mi-a plăcut la nebunie. Vremurile se schimbă, nu zic nu, trebuie să ne adaptăm, atât noi cât și copiii noștri, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice. (Părerea mea!)

    Apreciază

Trimite-mi un gând:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s